Administrație

Primăria Cluj-Napoca, sancționată pentru discriminare. A interzis accesul în autobuz cu haine murdare

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a sancționat Municipiul Cluj-Napoca pentru o hotărâre de consiliu local ce limitează accesul în mijloacele de transport în comun a persoanelor fără posibilități financiare.

Primăria Cluj-Napoca, sancționată pentru discriminare. Facebook/ Municipiul Cluj-Napoca

 

 


Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), în urma sesizării de către Centrul de Resurse Juridice (CRJ), a sancționat Municipiul Cluj-Napoca pentru prevederi ale unei Hotărâri de Consiliu Local care dezavantajează persoanele fără posibilități financiare, aflate în sărăcie, limitându-li-se accesul în mijloacele de transport public. 

 


O hotărâre a consiliului local adoptată în 2019 stabilește că pasagerii din mijloacele de transport în comun de pe raza municipiului sunt obligați să aibă o ținută vestimentară curată, iar cei care urcă în mijlocul de transport public local de călători cu îmbrăcăminte murdară care poate să deterioreze starea de curățenie a mijlocului de transport riscă amendă de la 100 lei, la 200 lei.

„CNCD a reținut săvârșirea faptei de discriminare potrivit art. 2 alin. (3), art. 10 lit. h) și g) și art. 15 din OG 137/2000 prin Hotărârea nr. 541 din 07 septembrie 2022, sancționând cu avertisment UAT Municipiul Cluj-Napoca, prin primar în funcție”, se arată în Hotărârea CNCD.


„În municipiu există o comunitate importantă de persoane vulnerabile”

Extras din Hotărârea CNCD: 

„60. Analiza trebuie făcută în contextul în care este cunoscut faptul că în municipiul Cluj-Napoca există o comunitate importantă de persoane vulnerabile, dezavantajate, care trăiesc marginalizate și izolate la periferia municipiului, condițiile de viață ale acestora fiind caracterizate de privare materială și condiții sanitare.


61. Din aceste considerente, impunerea condiției deținerii unei vestimentații curate în mijlocul de transport, printr-o caracteristică subiectivă, nedeterminată, cuantificabilă, care să conțină caracteristici clare, nu este proporțională cu scopul urmărit și îngrădește accesul acestor persoane la serviciile publice de transport.

62. Astfel, Colegiul director constată că impunerea unei vestimentații curate, fără alte criterii obiective, cuantificabile, determinante, conduce la interpretări de natură subiectivă, producând efecte discriminatorii pentru diferite comunități, grupuri vulnerabile.”


Totodată, CNCD a recomandat UAT Municipiul Cluj-Napoca găsirea unui echilibru între necesitatea protejării bunurilor și efectele de discriminare față de diferite persoane, grupuri vulnerabile și comunități prin găsirea unei variante de formulare a textului prevederilor Hotărârii de Consiliu Local nr. 670/2019 care să nu lase loc de interpretări subiective și să aibă efecte discriminatorii asupra unor categorii defavorizate sau comunități.

Cum a răspuns Primăria Cluj-Napoca?

Într-un răspuns trimis monitorulcj.ro, biroul de presă al Primăriei Cluj-Napoca precizează următoarele:

„Primăria Cluj-Napoca a luat act de această decizie, care are o valoare de recomandare, lucrul pe care noi oricum așa îl facem in practică, atunci când aplicăm această HCL. Aplicam hotărârea in litera, dar mai ales in spiritul ei, adică doar dacă exista abuzuri”.

Monitorul de Cluj a solicitat un punct de vedere și Companiei de Transport Public, care va fi publicat la momentul primirii.

Potrivit regulamentului de transport public în comun, aprobat în 2019, cei care călătoresc cu mijloacele de transport în comun cu haine murdare sau urât mirositoare pot fi sancționați cu amendă între 100 și 200 lei. La fel, cei care transportă alimente sau materiale cu mirosuri neplăcute – shaorma, de exemplu –, care deranjează călătorii, vor fi și ei amendați. De asemenea, şi cei care arată semne obscene sau înjură vor fi sancţionaţi.

Șeful Poliției Locale Cluj: „Nu se simte mirosul, dar îl vezi cum arată”

În 2019, Marcel Bonțidean, șeful Poliției Locale a municipiului Cluj-Napoca a spus că pasagerii care miros urât sau consumă alimente cu mirosuri proeminente vor fi amendați de către controlorii Companiei de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca. Angajații CTP nu îi vor mirosi pe călătorii indisciplinați, „aceștia fiind sesizați în mod firesc de ceilalți pasageri”, susținea Bonțidean.

„Se va aplica regulamentul aprobat în Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca. Sunt controlorii Companiei de Transport, nu îl miroase (n.red. pe călătorul problematic), dar călătorii sesizează când o persoană este neîngrijită, murdară, cu mirosuri proeminente. Sigur, sesizează, inclusiv șoferii de pe autobuze. Mai mult, ați văzut, am pus în circulație încă 21 de autobuze electrice, sunt 42 la această oră, ele sunt dotate cu camere de supraveghere, care sunt legate într-un dispecerat la CTP, se poate urmări. Nu se simte mirosul, dar îl vezi cum arată. Dacă sunt insolvabili (n.red. nu pot plăti amenda), li se interzice să mai călătorească, deci îl dau jos din autobuz, mai pe românește. Mi se pare o măsură bună, va fi eficientă în transportul public. Nu poți face investiții majore în autobuze noi ca să fie distruse de astfel de persoane”, este de părere Marcel Bonțidean.

CITEȘTE ȘI:

Suporterii „U” Cluj, reclamați la Consiliul pentru Combaterea Discriminării. Li se investighează comportamentul

Ultimele Stiri
abonare newsletter