Urbankid.ro a realizat o galerie cu imagini incredibile care surprind evoluția dezvolării unui copil în pântecele mamei, din primele zile până la naștere.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat că podul de pe strada Porţelanului este privat şi municipalitatea nu poate interveni în extinderea lui, dar că primăria se afla în discuţii pentru preluarea acestuia.
Un român în vârstă de 21 de ani a fost condamnat la moarte de Înalta Curte de Justiţie din Malaezia pentru trafic de droguri, relatează New Straits Times, în ediţia electronică.
Purtătorul de cuvânt al companiei Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), Cătălin Hosu, a scris pe blogul său că a primit amențări cu moartea, la adresa sa și a familiei sale.
Gala de închidere a Festivalului Internaţional de Film Comedy Cluj va avea loc sâmbătă, 19 octombrie, începând cu ora 19:00, la Cinematograful Florin Piersic. Programul galei de închidere cuprinde decernarea premiilor festivalului şi spectacolul eveniment The Chaplin Project.
Sâmbătă 19 octombrie, în 16 oraşe din ţară, se va desfăşura ultimul eveniment al anului dedicat vehiculelor istorice, Retro Parada Toamnei,
organizat de Retromobil Club România.
Dragostea trece prin stomac, iar în cazul lui Brad Pitt şi al Angelinei Jolie ea valorează exact 270 de milioane de dolari, suma cuprinsă în contractul prenupţial semnat de cei doi parteneri de viaţă, conform revistei Grazia UK.