Preşedintele ales Klaus Iohannis a ajuns la Alba Iulia, fiind întâmpinat de un grup de localnici îmbrăcaţi în costume populare, care l-au servit cu pâine, sare şi pălincă tradiţională, iar cei prezenţi la manifestările de Ziua Naţională l-au aplaudat. Iohannis a declarat că în calitate de preşedinte al României îşi propune redescoperirea, împreună, a ideii de unitate naţională.
Muzeul Etnografic al Transilvaniei invită clujenii să viziteze, în perioada 3 – 7 decembrie 2014, între orele orele 11.00 –19.00, Expoziţiei de Iarna a Asociaţiei Brickenburg, asociaţia fanilor LEGO din România.
Parada militară de la Cluj-Napoca a început la ora 11.00. Câteva sute de clujeni s-au adunat în centrul orașului să vada spectacolul oferit de militari clujeni în centul orașului.
Manifestările organizate în Cluj-Napoca cu ocazia zilei de 1 Decembrie au adunat în centru orașului câteva sute de persoane. Vremea rea nu i-a ținut în casă pe cei care au vrut să asiste la la ceremonia de depunere a coroanelor cu ocazia Zile Naționale a României.
Partidele proeuropene din Republica Moldova au înregistrat o victorie covârşitoare la secţiile de votare de pe teritoriul României, relatează Ziarul de Gardă, în ediţia electronică.
Google sărbătoreşte Ziua Naţională a României printr-un logo special, care poate fi admirat luni pe pagina principală a versiunii în limba română a motorului de căutare.