Ioan Oleleu a declarat marţi că se fac presiuni asupra unor funcţionari publici din cadrul Consiliului Judeţean Cluj, iar organele statului fac zeci de controale şi verificări în instituţie. Potrivit surselor Monitorul de Cluj, arhitectul şef al judeţului Claudiu Salanţă se află în vizorul Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI).
Un bărbat de 40 de ani a ales să-şi pună capăt zilelor în pădurea din Luna de Jos. Este al optulea caz înregistrat în judeţul Cluj, de la începutul anului 2015. Psihologul David Daniel susţine că primăvara şi începutul verii sunt perioadele cele mai prielnice pentru sinucigaşi să-şi îndeplinească planul din cauza diverşilor factori.
Fostul subprefect al Clujului, Mihnea Iuoraş, a fost reţinut în dosarul în care şeful Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), Horia Georgescu, este acuzat de procurorii anticorupţie pentru abuz în serviciu. DNA cere arestarea sa preventivă pentru 30 de zille.
În cadrul proiectului Day 15 de luna aceasta au loc mai multe activităţi, inclusiv plantări de copaci şi igienizări ale unor zone verzi care acum sunt într-o stare deplorabilă.
Consilierul judeţean Mihai Seplecan îi mulţumeşte preşedintelui interimar al Consiliului Judeţean Cluj, Vakar Istvan, pentru faptul că s-a apucat să remedieze problema rectificării cărţii funciare în privinţa bunurilor de la Aeroportul Internaţional Avram Iancu.