Wizz Air, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală şi de Est, anunţă lansarea programului de vară 2016. De asemenea, compania introduce trei rute noi din Cluj-Napoca şi Bucureşti, începând cu luna martie, respectiv, mai 2016.
Filmul The City Dark va avea premiera la Cluj, în 14 septembrie, de la ora 19.00, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei. La eveniment va fi prezent regizorul Ian Cheney.
Tragedia a avut loc acum două săptămâni, bărbatul fiind îngropat în cursul zilei de luni, 7 septembrie. Petru Păcurar era din Sânicoară şi avea vârsta de 44 de ani. Cunoscuţii şi locuitorii din Sânnicoară sunt acum revoltați şi susţin că medicii l-au lăsat să moară pe Petru Păcurar.
Conform estimării publicate de ANM, în săptămâna 07 – 13 septembrie vremea se menţine uşor mai răcoroasă decât în mod obişnuit pentru această perioadă, în majoritatea regiunilor ţării.
Procesul în care Marian Oprişan, trimis în judecată de DNA în 2006, este acuzat de abuz în serviciu, utilizarea creditelor în alte scopuri, fals şi uz de fals, a fost amânat, marţi, pentru a treia oară de Curtea de Apel Cluj, pentru studierea unor înscrisuri, după reaudierea a 11 martori.