Ministrul Transporturilor, Felix Stroe, a declarat joi, la Parlament, că în 2018 vor fi daţi în folosinţă 156,7 kilometri de autostradă, dintre care, o parte vor fi pe ruta Gilău-Nădășel.
Aproximativ 3.500 de oameni aşteaptau, joi după-amiază, în faţa Palatului Regal din Capitală, pentru a aduce un ultim omagiu Regelui Mihai, jandarmii organizându-i într-o spirală, astfel încât aceştia să nu blocheze traficul din zonă.
Clujul are un Centru de Cultură Urbană la Bastionul Croitorilor, dar evenimentele organizate fac de rușine orașul de 5 stele care s-a dorit Capitală Culturală Europeană
Programul „Prima casă” va avea un buget de două miliarde de lei, anul viitor, potrivit unui proiect publicat în dezbatere de Ministerul Finanţelor Publice (MFP).
Bulgaria, Croația și România au avut anul trecut cel mai mic consum individual efectiv (AIC) pe cap de locuitor exprimat în paritatea puterii de cumpărare standard (PPS), potrivit datelor publicate joi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).