Numărul total de cazuri de rujeolă raportate în România de la debutul epidemiei şi până vineri a ajuns la 10.423, 116 fiind înregistrate în ultima săptămână, potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) din cadrul Institutului de Sănătate Publică (INSP).
Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, a declarat într-o conferinţă susţinută vineri la Bistriţa că programul "Masă caldă în şcoli", demarat anul trecut ca proiect-pilot, va fi extins în următorii trei ani la circa 700.000 de copii şi va înlocui programul "Cornul şi laptele".
Curtea de Apel Bucureşti a decis, vineri, plasarea în arest la domiciliu a medicului Mihai Lucan, acesta fiind acuzat de devalizarea Institutului Clinic de Urgenţă şi Transplant Renal. Anterior, acesta fusese cercetat sub control judiciar.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de vânt, ninsoare şi răcire a vremii, valabilă de vineri, ora 22.00, până duminică, la ora 16.00.
Biblioteca Academiei Române din Cluj-Napoca organizează luni, în colaborare cu Institutul de Lingvistică şi Istorie Literară “Sextil Puşcariu”, o serie de manifestări pentru sărbătorirea Zilei Culturii Naţionale.
Consilierii Locali PSD Cluj-Napoca, prin dl. Dan Morar, solicită primarului Emil Boc comunicarea publică a tuturor hotărârilor Consiliului Local al municipiului Cluj-Napoca care au vizat colaborarea între Primăria Cluj-Napoca, atât cu clinica medicului Mihai Lucan Lukmed cât şi cu Institutul Urologic şi de Transplant Renal.
Familia regală va lua parte, sâmbătă, 13 ianuarie, la ora 12,00, la parastasul de patruzeci de zile de la trecerea la cele veşnice a regelui Mihai I al României, informează site-ul romaniaregala.ro.