Niciun participant din cei 5.000 nu a fost infectat cu COVID-19 în urma concertului-test din Barcelona. Studiul va fi luat în considerare pentru decizia finală, în ceea ce privește concertul-test din Cluj.
Vor fi reluate lucrările de modernizare a 40 de km de drum județean, din Câmpia Turzii până în Mociu. Vor fi construite două noi poduri, iar drumul va fi lărgit.
Ministrul de Interne, Lucian Bode, a declarat marți că deschiderea centrelor de vaccinare drive thru încurajează atingerea țintei de imunizare, stabilită la nivel național. Acesta a îndemnat prefecții din țară să gestioneze eficient weekendul de Paște și 1 Mai, pentru evitarea unor „situații critice”.
Asociația Municipiilor din România a solicitat, prin vocea lui Emil Boc, ca acele orașe și județe care reușesc să atingă un grad de vaccinare de 50-60 la sută din populație să poată deschidă resturantele și să organizeze evenimente.
Legea pentru reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților a fost adoptată, ieri, de Senat. Astfel, posibilitatea ca încadrarea spațiilor verzi, trecute în proprietate privată, să fie schimbată pentru a permite construcții, a fost eliminată.