Actualitate

Donează sânge și mergi GRATIS la Untold! Caravana mobilă a ajuns azi în Cluj-Napoca

Caravana mobilă de donare de sânge a ajuns astăzi, sâmbătă, 4 septembrie, și în Cluj-Napoca. Donatorii vor merge gratuit la prima zi de Untold 2021.

 

Cea mai longevivă campanie de donare de sânge din România, BLOOD NETWORK, inițiată de organizatorii festivalului UNTOLD, continuă. 


 

În perioada 4-5 septembrie, adică sâmbătă și duminică, caravana mobilă de donare de sânge se va afla pe Bulevardul Eroilor, la Monumentul Memorandiștilor.


Pe lângă o zi gratis la Untold, donatorii vor putea beneficia de o zi liberă de la locul de muncă, tichete de masă și un voucher de cumpărături de 100 de lei.

„CARAVANA BLOOD NETWORK, ajunge sâmbătă și duminică (04-05.09.2021) la Cluj. Caravana mobilă organizată de UNTOLD, Kaufland Romania și Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Cluj va fi amplasată pe B-dul Eroilor, Monumentul Memorandiștilor (la Clopot), în intervalul orar: 08:00-14:00. Toți cei care vor să contribuie la rezerva de sânge nu au nevoie de programare, au nevoie doar de cartea de identitate în original.


Donatorilor se acordă:
- un bilet gratuit valabil în prima zi a festivalului UNTOLD.
- un Voucher în valoare de 100 lei din partea KAUFLAND ROMÂNIA.
- tichete de masă din partea Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Cluj
- adeverință zi liberă”, a transmis miercuri, 1 septembrie, Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Cluj.

CITEȘTE ȘI:


Fanii UNTOLD pot dona pentru spitalele din România

 

abonare newsletter