Actualitate

Dezbaterea privind trotinetele electrice a încins spiritele. Operatorii cer mai puține reguli/ Boc: „Nu știu la București ce faceți, dar la Cluj veți avea reglementare”

Miercuri seară a avut loc dezbaterea publică privind trotinetele publice închiriate. Operatorii au cerut, pe de o parte, reguli mai generale, dar și mai puține amenzi.

Dezbaterea pe regulamentul pentru trotinete a încins spiritele. Operatorii cer mai puține reguli/ Boc: „Nu știu la București ce faceți, dar la Cluj veți avea reglementare” Dezbaterea pe regulamentul pentru trotinete a încins spiritele. Operatorii cer mai puține reguli/ Boc: „Nu știu la București ce faceți, dar la Cluj veți avea reglementare”

 

 


Dezbaterea a avut loc miercuri seară, începând cu ora 19, pe o platformă online. Prezent la dezbatere și primul la cuvânt a fost chiar Luca Mateescu, managerul de operațiuni al Lime România. El a declarat că susține reglementarea acestui mijloc de transport, arătând că în doar o lună și jumătate, peste 15.000 de clujeni au folosit serviciul pus la dispoziție de Lime.

 


„Vreau să încep prin a menționa că și Lime chiar susține reglementarea acestui mijloc de transport pentru că noi credem fundamental că dezvoltarea industriei este dependentă de un mod civilizat de circulație. Ne dorim o formă de reglementare, într-un fel sau altul, a micromobilității. Ne bucurăm că începem să reglementăm mai în detaliu această piață. La Cluj, până astăzi am făcut deja 70.000 de curse, în doar o lună și jumătate de activitate și avem deja peste 15.000 de utilizatori, deci pare că Clujulul este o piață în dezvoltare”, a spus Mateescu.

Operatorul a cerut reguli „mai generale”, dar și amenzi mai puține pentru firme

Luca Mateescu a venit apoi cu o serie de propuneri de modificare a regulamentului, pe care primarul Emil Boc a declarat că le va discuta cu colegii din comisie, înaintea aprobării regulamentului.


„Sugerăm câteva modificări minore privind regulamentul, obiectivul fiind dezvoltarea industriei și e important pentru noi acel concept de colaborare între autorități și operatorii privați de trotinete, pentru că întotdeana susținem și vrem să fim deschiși la dialog”, a spus managerul Lime.

Printre modificările propuse au fost aduse în discuție următoarele aspecte:


- Preaprobarea punctelor de pornire. Reprezentantul Lime a afirmat că operatorul dorește o reglementare generală și nu o reglementare specifică, salutând însă ideea de a reglementa niște reguli cum ar fi să se interzică amplasarea trotinetelor în stațiile de autobuz, să se reglementeze distanța de intersecții sau treceri de pietoni. 

”Ce am sesizat noi în acele orașe în care s-a practicat împreună cu autoritățile o stabilire a locurilor de parcare exacte, în cazul de față, o arobare prealabilă, este că vedem o scădere masivă a cererii. Pe noi ne interesează să identificăm locurile de cerere, de aceea avem niște algoritmi foarte complecși, pentru că interesul firmei este să reușim să servim o populație cât mai largă cu un număr cât mai mic de unități, tocmai ca să nu supraglomerăm. În București colaborăm cu poliția și ridicăm trotinetele care încurcă, dar ce nu am făcut în București și nu susținem este o preaprobare. Propunem revizuirea poziției privind intersecțiile, pentru că ambiția noastră este să se facă o tranziție de la mijlocul de transport auto către micromobilitate”, a spus Mateescu.


Transferul de date în timp real.  Operatorul a arătat că dorește evitarea unui sharing de date în timp real, fiindcă ar fi foarte greu de procesat. „Mai mult, vrem cât mai mult să fim în aliniament cu dreptul european și să nu riscăm probleme pe zona de GDPR”, a arătat managerul companiei.

- Timp crescut pentru intervenție. Dacă regulamentul impune operatorului să ridice trotinetele staționate în locațiile interzise în maxim 90 de minute, în caz contrar, trotinetele fiind ridicate de pe domeniul public de către Primăria municipiului Cluj-Napoca, prin Regia Autonomă a Domeniului Public Cluj-Napoca (RADP), operatorul cere prelungirea acestui termen la 2 ore.

- Sistemul de amenzi, împărțit între operator și utilizator. „Am dori îndepărtarea de la tendința de a pune tot efortul și toate consecințele unui anumite conduite a cetățeanului pe operatori. Este foarte greu pentru operatori să își asume financiar o conduită anormală a cetățeanului. Susținem împărțirea sistemului de amenzi, deși ne asumăm amenzile care sunt în totalitate vina noastră, ce sperăm este să nu fim cei care susțin în totalitate conduita nepotrivită”, a mai solicitat Mateescu.

Primarul Emil Boc: Practica „mușcă și fugi” nu va mai fi acceptată la Cluj-Napoca

Primarul Clujului l-a mustrat pe managerul Lyme, spunându-i că nu a fost corect când a adus trotinetele electrice în oraș, deși i s-a cerut să aștepte reglementarea acestora. El i-a mai spus că dacă dorește să fie respectat, operatorul trebuie să respecte la rândul său orașul. Totodată, primarul i-a reproșat managerului Lyme că nu a dat dovadă de colaborare cu autoritățile locale.

„Ce îmi cereți dumneavoastră, lipsa de reglementare, nu va aprobată la Cluj-Napoca. Nu știu la București ce faceți, dar la Cluj veți avea reglementare. Dacă vreți să aveți dialog, îl veți găsi non-stop, nu cum ați făcut, ne-ați aruncat trotinetele în stradă și apoi ați așteptat regulamentul. Ăla nu e dialog, ce ați făcut. Elegant și frumos era să așteptați acest regulament. Dumneavoastră ne-ați adus peste noapte un număr de trotinete pe stradă. Asta nu e colaborare la Cluj. Dacă doriți să aveți respect, arătați respect orașului, și dumneavoastră și Boltul.

Nu știu cum e în altă parte, dar la Cluj așa ceva nu va mai fi permis și regulile vor fi respectate cu strictețe. Nu asta e colabrorarea pe care o aștept de la dumneavoastră, dar în același timp, din respect pentru cei care utilizează acest sistem, îl vom susține. Avem toată deschiderea, nimic nu va fi în afara legii și în afara practicilor europene, dar practica „mușcă și fugi”, nu va mai fi acceptate la Cluj-Napoca. Acest lucru m-a deranjat profund ca atitudine și era de bun simț să așteptați, pentru că v-am comunicat că avem un regulament în lucru. Ați forțat nota. Asta nu se face la Cluj, se poate face în altă parte”, a spus primarul Emil Boc.

Regulamentul privind utilizarea trotinetelor electrice închiriate prin platforme online în regim self-service a fost lansat în dezbatere publică de Primăria Cluj-Napoca. Acesta prevede condițiile în care un operator poate implementa serviciul în oraș, spațiile unde este interzisă staționarea acestora și amenzile aferente nerespectării acestor prevederi. VEZI AICI CE PREVEDE REGULAMENTUL!

CITEȘTE ȘI

Trotinetele electrice, INTERZIS în centrul istoric. Ce se va întâmpla la Cluj?

 

abonare newsletter