Actualitate

FOTO. Accident cu doi răniți, la Negreni. A intrat cu mașina în gardul unei case

O autospecială, un echipaj SMURD și unul de Ambulanță au intervenit în această dimineață pentru a acorda primul ajutor a două persoane rănite într-un accident rutier, produs pe raza localității Negreni.

Salvatorii au fost alertați în jurul orei 7.00, iar la locul accidentului au găsit un autoturism ieșit în afara părții carosabile, o femeie întinsă pe jos, lângă autoturism și un bărbat ieșit din acesta. Cele două persoane erau conștiente și au primit asistență medicală de urgență la locul accidentului, după care au fost transportați la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate.

Pompierii au sprijinit acordarea primului ajutor calificat, au asigurat măsuri le de prevenire și stingere a incendiilor ca urmare a scurgerilor de combustibil.


CITEȘTE ȘI

Accident grav pe Centura Vâlcele-Apahida. Un bărbat de 60 de ani este resuscitat. UPDATE: Bărbatul a decedat

 

abonare newsletter