Actualitate

În ce condiții ar putea fi reintroduse restricții. Anunțul ministrului Sănătății

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat ce restricții ar putea fi reintroduse, în cazul în care numărul de îmbolnăviri cu coronavirus continuă să crească.

În ce condiții ar putea fi reintroduse restricții. Anunțul ministrului Sănătății

Nelu Tătaru spune că ar putea fi reintroduse măsuri restrictive în zonele în care apar focare de infecție cu COVID-19, în contextul în care în week-end s-a înregistrat cel mai mare număr de îmbolnăviri din ultima lună.

„În condiţiile în care vom vedea că există o transmitere accentuată în comunitate şi vom vedea care sunt zonele cu anumită preponderenţă, vom interveni în acele zone, urmând ca progresiv, odată cu limitarea, să retragem aceste restricţii, dar se poate şi să intervenim la nivel general dacă vedem o transmitere în comunitate care este generalizată”, a declarat Nelu Tătaru la Digi24.


Creșterea cazurilor din ultimele zile nu va bloca valul de relaxare

Ministrul Sănătăţii a precizat şi că situaţia din ultimele zile nu va bloca valul trei de relaxare.

”Azi avem 166 de cazuri, dar mergem cu a treia măsură de relaxare. Vom avea o perioadă în care va urma o creştere uşoară, progresivă, nu o creştere exponenţială, în măsura în care vom respecta acele precauţii, reguli de igienă şi normele de aplicare a unor ordine care stabilesc aceste relaxări. În măsura în care respectăm aceste ordine, aceste măsuri de precauţie, normele de aplicaree privind desfăşurarea şi funcţionarea activităţilor pe care le relaxăm, atunci putem gestiona şi un număr de cazuri care va creşte de la o zi la alta”, a mai arătat acesta.


CITEȘTE ȘI

4 cazuri noi de CORONAVIRUS la Cluj. Bilanțul total al infectărilor ajunge la 22.165

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter