Externe
Putin propune un summit cu Trump și Xi, pentru un acord privind Ucraina favorabil Moscovei
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, nu ar participa la discuțiile propuse, întrucât liderul Rusiei urmărește să negocieze o încheiere a conflictului care să fie în favoarea Moscovei.
Putin propune un summit cu Trump și Xi, pentru un acord privind Ucraina favorabil Moscovei |Foto: DepositPhotos.com
Președintele rus Vladimir Putin a propus un summit trilateral - cu participarea Moscovei, Washingtonului și Beijingului, luna viitoare, pentru a discuta despre Ucraina, într-o încercare de a negocia o încheiere a conflictului de patru ani care să fie favorabilă Moscovei, au declarat persoane familiarizate cu discuțiile potrivit The Wall Street Journal.
CITEȘTE ȘI:
Trump îl atacă pe Zelenski și spune că Putin ar vrea pace: „Ucraina are nevoie de un nou lider”
Summitul propus ar putea avea loc pe fondul îmbunătăţirii relaţiilor dintre Trump şi Putin, după ce preşedintele SUA a anunţat un acord privind achiziţionarea de motorină din Rusia şi a semnat la finalul săptămânii trecute un decret prin care a ridicat o serie de sancţiuni-cheie împotriva Moscovei.
Putin propune un summit cu Trump și Xi, pentru un acord privind Ucraina favorabil Moscovei
Kremlinul a propus organizarea dialogului trilateral în contextul viitorului summit al Cooperării Economice Asia-Pacific (APEC), programat să aibă loc în perioada 18-19 noiembrie la Shenzhen.
Potrivit WSJ, care citează un fost ofițer de informații rus informat cu privire la subiect, sugestia lui Putin a fost făcută în cadrul unei convorbiri telefonice cu Trump, pe 9 octombrie, discuție în urma căreia a fost încheiat și acordul privind motorina dintre cele două țări.
CITEȘTE ȘI:
Rusia pune condiția pentru încheierea războiului din Ucraina. Mesaj direct pentru SUA
Un potențial summit trilateral, pe teritoriu chinez, ar reprezenta un pas important pentru Xi în eforturile sale de a consolida rolul Chinei de actor diplomatic cheie.
Oficiali ruși au propus această idee Beijingului prin canale diplomatice, iar partea chineză a lăsat de înțeles că nu s-ar opune, cu condiția ca Trump să fie de acord, menționează sursa citată.
Trump îl acuză pe Zelenski că „nu vrea să pună capăt” războiului cu Rusia
Președintele american Donald Trump l-a acuzat duminică pe omologul său ucrainean Volodimir Zelenski că „nu vrea să pună capăt războiului cu Rusia, pe fondul unei recente reizbucniri a tensiunilor dintre Washington și Kiev.
„Nu vrea să pună capăt acestui război și, probabil, nu a vrut niciodată”, l-a atacat președintele american pe platforma sa Truth Social. În schimb, „EU VREAU CA ACEST RÃZBOI SÃ SE TERMINE”, a scris el, într-un mesaj care justifică recentele sale decizii favorabile Moscovei.
Un decret prezidențial al lui Donald Trump a scutit Rusia de noi sancțiuni americane vineri, iar un acord între Washington și Moscova care permite Statelor Unite să importe motorină rusească a fost anunțat cu câteva zile mai devreme.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
Foto: DepositPhotos.com
CITEȘTE ȘI:
