Actualitate

Un deputat clujean a inițiat o lege anti-petarde

Un deputat clujean a inițiat o lege anti-petarde prin care să fie restricționată comercializarea și folosirea petardelor.

Sătui de zgomotul petardelor care nu i-au lăsat să se odinească de sărbători, clujenii au pornit la începutul acestui an o petiție online prin care cer interzicerea comercializării și folosirii petardelor pe întreg teritoriul României. Deputatul independent Adrian Dohotaru s-a alăturat clujenilor nemulțumiți de gălăgia provocată de petarde și a inițiat o lege împotriva lor.

„Am inițiat o lege anti-petarde, care restricționează comercializarea și folosirea petardelor prin prevederi exprese în legislație care dau dreptul polițiștilor locali să ofere sancțiuni, nu doar inspecției muncii. Apoi, legea anti-petarde interzice vânzarea lor către minori, vânzarea făcându-se strict în locații autorizate în acest scop. Prin mărirea distanțelor față de zonele locuite și a intervalului orar în care nu pot fi folosite, ne vom putea bucura de Sărbători, ne vom proteja sănătatea familiei, mai ales a copiilor mici, în piețele publice ori acasă de zgomotul petardelor. Totodată, prin adoptarea și implementarea acestui proiect legislativ protejăm și animalele de zgomotul excesiv. Proiectul de restricționare a comercializării și utilizării petardelor răspunde la solicitările a zeci de mii de români, din diverse petiții, a căror liniște și sănătate a fost pusă în pericol de petarde, mai ales la ultimele Sărbători, când fenomenul utilizării lor a luat amploare. De asemenea, m-am consultat cu Poliția locală Cluj. Proprii mei copii s-au trezit de Revelion din cauza petardelor. Am auzit de la oameni din toată România că nu s-au putut bucura de sărbătoare în piețele din centrele țării din cauza petardelor. Multe altele au fost aruncate lângă blocuri, în parcuri, lângă alți copii, motiv pentru care imediat după Sărbători am lucrat la acest proiect legislativ”, a spus Dohotaru.

Horia Nasra, deputat clujean din partea PSD, a fost unul dintre cei care au semnat proiectul care a fost depus miercuri la Senat.


Citește și: Clujenii cer interzicerea petardelor. Adrian Dohotaru: „Analizez interzicerea petardelor printr-un proiect legislativ”

Citește și: Clujeanul care a inițiat legea antifumat își dorește să fie interzise petardele


Citește și: Boc se alătură celor care vor să interzică petardele: "A fost o tornadă de petarde. Nu am văzut niciodată aşa ceva"

 


 

Ultimele Stiri
abonare newsletter