monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Cine e Dana Gârbovan, judecătoarea din Cluj propusă ministru al Justiției?

Prim-ministrul Viorica Dancilă, preşedinte al Partidului Social Democrat, a anunţat vineri că, potrivit deciziei Comitetului Executiv al PSD, Ana Birchall va fi remaniată de la Ministerul Justiţiei, portofoliul urmând să fie preluat de preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR), Dana Gârbovan.

Preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR), Dana Gîrbovan, propusă pentru funcţia de ministru al Justiţiei, susţine că, în cazul în care numirea sa va fi acceptată de preşedintele Klaus Iohannis, va fi deschisă să colaboreze cu toţi factorii decizionali, pentru o justiţie independentă şi eficientă.

,,Am fost contactată de doamna premier Viorica Dăncilă cu propunerea de a prelua Ministerul Justiţiei, mai ales pentru a acţiona, în limitele competenţei, în vederea combaterii criminalităţii organizate şi a traficului de persoane. Am acceptat de principiu propunerea, cu condiţia de a-mi fi asigurată independenţa deplină în exercitarea mandatului şi, de asemenea, ca preşedintele Klaus Iohannis să fie de acord de principiu”, scrie Gîrbovan, vineri, pe Facebook.
Ea precizează că nu doreşte ca MJ “să devină subiect de dispute politice şi electorale între palate, ci discuţiile publice să fie pe găsirea de soluţii pentru problemele din Justiţie”.
 

Potrivit lui Gîrbovan, pe lângă problema traficului de persoane şi a criminalităţii, Justiţia “are probleme recurente ce nu au fost soluţionate, cum sunt cele legate de resursele umane şi infrastructură sau de supraaglomerarea instanţelor şi parchetelor, probleme de prea mult timp neglijate”.

“Sunt deschisă să colaborez, în ipoteza în care preşedintele e de acord cu numirea, atât cu toţi factorii decizionali, cât şi cu toţi cei interesaţi, pentru a avea o justiţie independentă, eficientă şi respectată în România, astfel încât cetăţeanul să vadă că drepturile şi libertăţile sale sunt respectate şi protejate”, afirmă Gîrbovan.

Prim-ministrul Viorica Dancilă, preşedinte al Partidului Social Democrat, a anunţat vineri că, potrivit deciziei Comitetului Executiv Naţional al PSD, Ana Birchall va fi remaniată de la Ministerul Justiţiei, portofoliul urmând să fie preluat de preşedintele UNJR, Dana Gîrbovan.

Dana Gîrbovan s-a născut la 3 septembrie 1978 în Jibou, judeţul Sălaj, şi a absolvit Facultatea de Drept a Universităţii „Babeş-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca şi Institutul Naţional al Magistraturii. Şi-a început cariera de judecător, ca stagiar, la Judecătoria Zalău, în anul 2001, şi a lucrat, ulterior, la Judecătoria Oradea, apoi la Tribunalul Bihor. Din anul 2008 este judecător la Curtea de Apel Cluj.