monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Dezbatere și petiție pentru salvarea Pădurii Hoia-Baciu. Acuzații dure: "Pădurea dispare din cauza interlopilor asistați de autorități!"

Vineri, 1 martie, la ora 18:00, specialiști, activiști de mediu, oameni politici și iubitori ai Clujului se vor întâlni, la Palatul Urania, pentru o dezbatere privind conservarea și protejarea Pădurii Hoia-Baciu.

Pe lângă această dezbatere, o petiție semnată până în prezent de peste 3.650 de persoane circulă în mediul online, cu titlul „Opriți tăierile abuzive din Pădurea Hoia-Baciu!”. Ecologiștii îi cer directorului Romsilva Cluj, Dorel Nicolae Oros, președintelui Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe și primarului municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, să ia măsuri pentru încetarea imediată a tăierilor abuzive de arbori din Pădurea Hoia-Baciu.

Peste 700 de copaci au dispărut în ultimele luni

„Se taie abuziv copacii cu sutele. Pădurea, atât de dragă nouă, clujenilor, și nu numai, are statut de protecție, ce permite strict recoltarea copacilor bolnavi, nu a celor sănătoși. Dar nu ne lăsăm, am făcut sesizări, plus o petiție pe care vrem să o facem cea mai mare a Clujului”, anunță, pe Facebook, deputatul independent Adrian Dohotaru.

„Concret, discutăm cum putem asigura o pază mai bună pădurii, care sunt problemele care au survenit în urma restituirilor în anii 1990-2000 și de ce pădurea rămâne un bun public, chiar dacă porțiuni mari sunt privatizate. Dezbatem cum se pot implica autoritățile mai bine, de ce e necesar un nou plan de amenajament, dar și despre cum se va modifica zona limitrofă pădurii prin extinderea Parcului Etnografic și a fermei USAMV, care vor aduce mii de clujeni și de turiști în pădure în fiecare weekend”, se mai arată în postarea lui Dohotaru.

De ce este importantă conservarea pădurii?

„Pădurile din apropierea marilor orașe au o valoarea mult mai mare decât sumele infime care se pot obține din comercializarea materialului lemnos. Mii de oamenii ies în pădurea Hoia-Baciu pentru a se bucura de natură. Suntem în momentul în care trebuie să alegem între interesele celor câțiva proprietari care vor profit imediat, interesele dezvoltatorilor imobiliari care visează cartiere de lux pe terenurile defrișate, sau interesele, de bun simț, ale unei comunități de sute de mii de oameni”, potrivit textului petiției inițiate de Societate Organizată Sustenabil (SOS), Asociaţia Cinegetică pentru Cercetarea Habitatelor Valori Superioare  și Romania – Your Lifetime Experience (RYLEx).

„Clujul se dezvoltă cu o viteză amețitoare. Presiunea pusă pe orice teren din apropierea orașului este uriașă. Dacă nu oprim acum nebunia, Pădurea Hoia-Baciu va dispărea cu o viteză și mai mare pentru a umple conturile câtorva indivizi. Nu avem de a face cu o suprafață împădurită de mari dimensiuni care să suporte, an de an, tăieri abuzive. Din acest motiv trebuie să punem presiune pe autorități ACUM”, avertizează semnatarii.

Ocolul Silvic Cluj, între ciocan și nicovală

Pădurea Hoia-Baciu, care se află sub ocrotirea Ocolului Silvic Cluj, este situată pe raza administrativă a comunei Baciu, a explicat primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc. Edilul dezvăluia că, în toamna anului trecut, a fost aprobată o rundă de tăieri, fapt confirmat și de șeful Ocolului Silvic Cluj, Adrian Apostoaie. „Suntem între ciocan și nicovală, nu știm cum să-i împăcăm și pe ecologiști și pe proprietari!”, a declarat Apostoaie, pentru Monitorul de Cluj.

Inițiatorii petiției încearcă să găsească soluții pentru a împăca pe toată lumea. Proprietarii care au, teoretic, dreptul de a exploata o mică suprafață de pădure pot fi despăgubiți, susțin aceștia.

„E un preț mic pe care un oraș precum Clujul îl poate plăti pentru a nu se sufoca. Paza pădurii poate fi făcută și eficient. Dacă Ocolul Silvic recunoaște că nu se descurcă, trebuie găsit alt paznic. Nu în ultimul rând, pădurea poate deveni o sursă reală de venit pentru comunitate. Pădurea Hoia-Baciu este una dintre cele mai cunoscute din România și poate atrage turiști dacă se decide că aceasta este soluția pentru salvarea ei. Pentru a identifica direcția cea mai bună este nevoie de dezbatere, dar autoritățile preferă să se uite în altă parte. Nu vor mai evita problema dacă ne strângem suficient de mulți și le cerem să salveze pădurea”, se mai arată în petiție.

„Pădurea dispare din cauza interlopilor!”

Ecologiștii arată cu degetul spre nepăsarea autorităților, pe care îi acuză că „sunt părtași la jaful interlopilor”.

„În prezent pădurea dispare din vina interlopilor și a autorităților nepăsătoare sau părtașe la jaf. Dacă în câțiva ani vom mai avea doar arbori solitari dincolo de Muzeul Satului, va fi vina noastră pentru că nu am reușit să ne unim și să salvăm această pădure. Haideți să arătăm că nu ne lăsăm îmbătați cu iluzia unui oraș de 5 stele și că putem să influențăm deciziile care ne privesc. Haideți să salvăm Pădurea Hoia-Baciu! Semnează și tu petiția și trimite-o la cât mai mulți prieteni!”, mai scriu inițiatorii petiției.