Economie
BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an și estimează că inflația va crește până la final de 2026
Banca Națională a României (BNR) a decis să mențină dobânda cheie la 6,50% pe an și a estimat că rata inflației va crește până la final de 2026.
Banca Națională a României (BNR) a decis să mențină dobânda cheie la 6,50% pe an și a estimat că rata inflației va crește până la final de 2026 | Foto: monitorulcj.ro
Consiliul de Administrație (CA) al BNR a decis, joi, 8 octombrie 2026, menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, a anunțat banca centrală într-un comunicat.
BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an
Potrivit sursei citate, membrii Consiliului au decis păstrarea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,50% pe an și a ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 5,50% pe an, precum și menținerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit.
„Pe baza evaluărilor și a datelor disponibile în acest moment, precum și în condițiile incertitudinilor foarte ridicate, Consiliul de Administrație al BNR a hotărât în ședința de astăzi, 8 octombrie 2026, menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50 la sută pe an. Totodată, s-a decis menținerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,50 la sută pe an și a ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 5,50 la sută pe an. De asemenea, Consiliul de administrație al BNR a decis menținerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit”, se arată în comunicat.
BNR: Inflația va scădea până la final de 2026
Potrivit evaluărilor BNR, rata anuală a inflației va urma o traiectorie ascendentă până la sfârșitul acestui an, în principal pe fondul creșterii prețurilor combustibililor, energiei și altor materii prime, inclusiv agroalimentare, precum și al evoluției cursului de schimb al leului.
„Potrivit actualelor evaluări, rata anuală a inflației se va plasa pe o traiectorie ascendentă până la finele anului curent, în principal pe fondul influențelor anticipate să decurgă din creșterea prețurilor combustibililor și energiei și din mărirea cotațiilor altor materii prime, inclusiv agroalimentare - în contextul prelungirii conflictului din Orientul Mijlociu și al secetei severe din acest an -, precum și din evoluția cursului de schimb al leului”, se arată în comunicatul BNR privind hotărârile Consiliului de Administrație pe probleme de politică monetară.
Conform băncii centrale, presiunile dezinflaționiste sunt așteptate să devină tot mai evidente pe termen mai îndepărtat, în principal pe fondul ajustării cererii agregate, ca urmare a corecției bugetare inițiate în 2025 și continuate în acest an.
Acest proces ar putea avea efecte favorabile asupra anticipațiilor inflaționiste și ar putea contribui la ajustarea deficitului de cont curent.
BNR atrage însă atenția că persistă incertitudini ridicate privind măsurile care ar putea fi adoptate pentru continuarea consolidării bugetare după anul 2026, în conformitate cu Planul bugetar-structural pe termen mediu convenit cu Comisia Europeană și cu procedura de deficit excesiv.
Totodată, conflictul din Orientul Mijlociu și criza energetică generează riscuri semnificative pentru evoluția activității economice și a inflației pe termen mediu, prin posibilele efecte asupra puterii de cumpărare și încrederii consumatorilor, precum și asupra activității și profiturilor companiilor.
Aceste evoluții ar putea influența, de asemenea, dinamica economiilor și a inflației la nivel european și mondial, percepția de risc față de regiune și costurile de finanțare.
În acest context, BNR subliniază importanța absorbției și utilizării la maximum a fondurilor europene, pentru atenuarea parțială a efectelor restrictive ale consolidării bugetare și ale conflictelor externe, precum și pentru realizarea reformelor structurale, inclusiv a tranziției energetice.
CITEȘTE ȘI:
