Actualitate

Autostrada A3, semnalizată haotic - FOTO

Asociația Pro Infrastructura susține că semnalizarea autostrăzilor din România se face haotic, inconsecvent, fapt care determină erori din partea şoferilor.

„Inconsecvența semnalizării localităților generează confuzie și cauzează comportamente imprevizibile, chiar periculoase, din partea șoferilor”, spun forumiștii.

Într-o postare pe pagina de socializare, reprezentanții asociației menționate afirmă că indicatoarele rutiere sunt extrem de importante când vorbim de siguranța traficului pe șosele. Inconsecvența semnalizării localităților generează confuzie și cauzează comportamente imprevizibile, chiar periculoase, din partea șoferilor.


Ei dau și un exemplu privind ieșirea de pe autostrada A3 spre Bacău, Brașov, etc. Numele localităților pe panourile indicatoare lipsesc sau sunt inversate. Automobilișii se panichează crezând că au greșit direcția și ajung, printre alte greșeli, să întoarcă pe contrasens, provocând accidente.

Redăm postarea celor de la Pro Infrastructura


Nu de puține ori am văzut manevre de întoarcere la limita legii, mers în marșarier pe drumurile naționale și autostrăzi (sau chiar condusul pe contrasens) și viraje luate din scurt (evitând încadrarea greșită pe benzi și bretele).

Un exemplu grăitor avem chiar pe sectorul inaugurat în 12.12.2018 pe Autostrada A3 între Iernut și Aeroport Târgu Mureș. Cei care se deplasează pe A3 spre Târgu Mureș, la 3 km de ieșirea de pe autostradă din nodul Ungheni, întâlnesc panoul 1 unde avem trecute comuna Sînpaul și orașul Ungheni.


Trecem peste amatorismul din indicatorul 2, unde ordinea celor două localități a fost inversată, și ajungem la al treilea. Aici Sînpaul dispare complet și apare în loc Turda. Mai înaintăm și observăm cu stupoare că dispare și orașul Brașov, fiind înlocuit de Bacău! Spre ușurarea noastră, acesta este ultimul panou, nemaiexistând posibilitatea de a crea și mai multă confuzie.

Situația prezentată este uzuală pe drumurile din România și provoacă de cele mai multe ori derută, mai ales celor nefamiliarizați cu zona respectivă. Deseori șoferii cred că au ratat ieșirea corectă pentru că nu mai văd localitatea urmărită și încearcă să întoarcă neregulamentar.


Solicităm specialiștilor în siguranța circulației din Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere să trateze cu mai multă responsabilitate și inteligență proiectele de semnalizare rutieră”.

abonare newsletter