Actualitate

UPDATE Un băiețel de doar doi ani a dispărut din curtea casei. L-ați văzut? Un elicopter MApN survolează zona

Un copil, în vârstă de 2 ani şi 8 luni, din satul Şuţu, comuna Ciurila, judeţul Cluj, a scăpat pentru câteva momente de sub supravegherea părintelui, a ieşit din curtea casei părinteşti şi nu a mai revenit.

Dacă îl vedeţi, să apelaţi gratuit 112 pentru a anunţa imediat Poliţia!

Poliţia a fost sesizată cu privire la faptul că la data de 27 aprilie a.c., în jurul orei 19.35, minorul ROTAR ALEXANDRU-OVIDIU, de 2 ani şi 8 luni, din satul Şuţu, comuna Ciurila, judeţul Cluj, a ieşit din curtea casei părinteşti, jucându-se şi nu a mai fost găsit de tatăl său.


SEMNALMENTE  - înălţime 0,95 cm, 14,5 kg, ochi căprui, păr şaten închi, tuns scurt cu breton, faţa rotundă, urechi depărtate, bărbie bilobală, obrajii roşii proeminenţi, fără semne particulare.

La data dispariţiei era îmbrăcat cu o bluză albastră cu gri cu mânecă lungă, pantaloni de trening, care au pe piciorul drept un desen cu scooby doo, cu culorile roşu cu galben, încălţat cu pantofi sport de culoare gri, raspunde la numele Alex, este tăcut, comunică doar cu persoane cunoscute.


Persoanele care pot furniza orice informaţii despre persoana dispărută, sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic de urgenţă 112!

Prefectul Ioan Aurel Cherecheș a solicitat sprijinul MApN. Astfel, un elicopter militar survolează zona în încercarea de a-l repera pe micuț cu ajutorul camerelor cu termoviziune și infraroșu. Peste 90 de jandarmi, polițiști, pompieri și salvamontiști au acționat împreună cu familia și localnici pentru a-l găsi pe micul. Până la ora 3.56 în noaptea de vineri spre sâmbătă copilul nu a fost găsit, iar căutările au fost reluate dimineața la ora 8.00

Etichete: mapn disparut baiat
abonare newsletter