monitorulcj.ro Menu

Actualitate

Greco-catolicii pornesc în pelerinaj la Nicula. Care va fi traseul

Din 1990, în fiecare an, greco-catolicii fac Pelerinajul Tradiţional la Nicula închinat Sărbătorii Adormirii Maicii Domnului. În fruntea procesiunii se va afla Preasfinţia Sa Florentin Crihălmeanu, Episcop al Eparhiei de Cluj-Gherla.

Greco-catolicii pornesc în pelerinaj la Nicula. Care va fi traseul

Pelerinajul începe prin procesiunea pe jos de la Gherla la Nicula din după-amiaza de duminică 14 august 2016, procesiune condusă de Ierarhul greco-catolic de Cluj-Gherla.

Pr. Alexandru Hruban, Protopop de Gherla, a anunţat că în 14 august 2016, „plecarea pelerinilor va fi la ora 16.00, de la Capela greco-catolică de pe  strada 1 Decembrie 1918 din Gherla, pe următorul traseu: Piaţa Libertaţii, Str. Bobâlna, Str. Liviu Rebreanu şi ieşirea din Gherla spre Nicula până la Biserica parohială greco-catolică din Nicula. Pe parcursul procesiunii se vor cânta cântece religioase şi se vor intona rugăciuni”.

În după amiaza zilei de duminică, de la ora 18.00, la biserica parohială din Nicula va fi celebrată slujba Vecerniei, cu un cuvânt de învăţătură al Episcopului eparhial de Cluj-Gherla.

Va urma, de la ora 19.30, una dintre cele mai frumoase şi îndrăgite rugăciuni ale Ritului Oriental, Paraclisul Maicii Domnului, rostit de Surorile Congregaţiei Surorilor Maicii Domnului.

Noaptea de veghe va continua prin devoţiuni susţinute, pe rând, de ordine de viaţa consacrată şi asociaţii eparhiale, îndeosebi cele formate în jurul cultului Preasfintei Fecioare Maria: Reuniunea Mariană şi Echipele Maicii Sfinte. O participare semnificativă va fi cea a tinerilor, prin Departamentul eparhial de tineret (ASTRU, Grupul de rugăciune „Triumful Inimii Neprihănite”). Între orele 3-6 din noapte, rugăciunea va fi condusă de Ordinul Sfântului Vasile cel Mare – Părinţi Bazilieni şi Surori Baziliene.

În ziua Praznicului Adormirii Maicii Domnului, luni 15 august 2016, va fi celebrată Sfânta Liturghie Arhierească la altarul amenajat în curtea bisericii parohiale din localitatea Nicula.

La Nicula s-a dezvoltat, timp de peste 300 de ani, unul din cele mai impresionante centre de pelerinaj din Europa, fiind alăturată marilor Sanctuare mariane europene, cum ar fi Lourdes, Fatima, Montserrat, Mária-Pocs, Loretto sau Czestochowa.