Actualitate

EXCLUSIVITATE Reprezentanţii Comisiei Europene sosesc la Cluj să verifice lucrările la Centrul de Deşeuri

Reprezentanţii Comisiei Europene vor ajunge joi dimineaţă la Cluj-Napoca, unde vor efectua o vizită pe şantierul viitorului Centru de Deşeuri. Cu un contract reziliat, cu numeroase suspiciuni de fraudă care planează asupra întregului proiect şi cu termene de finalizare depăşite cu ani buni, cu o echipă de implementare care se chinuie de luni bune să organizeze o nouă licitaţie pentru finalizarea Centrului de Deşeuri, cu nenumărate plângeri la DNA, există riscul real ca judeţul Cluj să piardă întreaga finanţare europeană pentru acest proiect.

Cel puţin trei membri ai Comisiei Europene se vor întâlni mâine cu conducerea Consiliului Judeţean Cluj după care vor efectua o vizită de lucru pe amplasamentul şantierului Centrului de Management Integrat al Deşeurilor, dar şi în comunitatea Pata Rât. La Cluj-Napoca, mâine, va veni şi Benoit Nadler, reprezentantul Comisiei Europene pentru România.

Potrivit unor surse, întâlnirea de mâine va fi ferită de ochii presei. Reprezentanţii Comisiei Europene au cerut expres Consiliului Judeţean ca presa să nu participe la aceste întâlniri. Este prima dată când reprezentanţi ai Comisiei Europene vin într-o vizită de lucru pentru a verifica stadiul lucrărilor Centrul de Management Integrat al Deşeurilor, proiectul derulat din fonduri europene.


Reprezentanţii Comisiei Europene vor efectua o vizită şi la Compania de Apă Someş.

Aceleaşi surse spun că echipa de implementare a proiectului CMID va încerca să obţină acordul din partea Comisiei Europene pentru fazarea proiectului Centrului de Deşeuri.


Mariana Raţiu declara în ianuarie 2015 că a primit acordul Ministerului Mediului şi a Ministerului Fondurilor Europene să rupă CMID-ul în două, iar acum va încerca să obţină acordul Comisiei Europene.

“Noi am propus o soluţie de continuare a proiectului CMID. Având în vedere că sus, pe FIDIC-ul Galben, avem deja un proiect aprobat şi autorizat şi am avea un rest de executat, iar jos avem un proiect care nu a fost respectat, noi am propus ca şi modalitate de continuare să rupem cele două lucrări, FIDICUL Galben de FIDICUL roşu. Am făcut o solicitare scrisă la minister prin care le solicitam să ne accepte pe de-o parte, să rupem CMID-ul în două, şi pe de altă parte, să continuăm pe partea de jos, pe partea de depozitare, proiectare şi execuţie, proiectare conform expertizei, deci nu alt proiect”, spunea la acea dată Raţiu.


În zona tehnologică a Centrului de Deşeuri a mai rămas un rest de executat de 25%, în timp ce, în zona de depozitare ar trebui revizuit proiectul tehnic. În faimoasa expertiză, experţii au propus două soluţii, fie demolarea lucrărilor executate, fie o consolidare cu pământ armat.

Valoarea lucrării la Centrul de Deşeuri este de 107.520.012,54 lei fără TVA, din care 98% sunt fonduri europene, iar restul de 2% e contribuţia CJ Cluj, lucrarea fiind construită în proporţie de 65%. Termenul de execuţie iniţial a fost de 14 luni din 26 martie 2012, dar printr-un act adiţional lucrările au fost prelungite până în decembrie 2013. Şi acest termen a fost prelungit până în 19 octombrie 2014. Ultimul termen preconizat este 31 decembrie 2015.

Ultimele Stiri
abonare newsletter