Actualitate

Viitoarea bază sportivă din cartierul Gheorgheni prinde contur

Pe locul fostul cartodrom din cartierul Gheorgheni va fi construită o bază sportivă și de agrement cu o suprafață totală de peste 9 hectare.

La doi ani de la anunțul făcut de primarul Emil Boc privind demararea procedurilor pentru construirea bazei sportive din cartierul Gheorgheni, de pe locul fostului cartodrom, s-a ajuns la etapa de licitație pentru execuția lucrărilor. Proiectul a fost început de autoritățile locale, dar anul acesta a fost preluat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) care va asigura întreaga finanțare pentru construirea obiectivului de investiții. “În momentul de față, obiectivul la care faceți referire se află în procedură de achiziție publică, mai exact evaluarea ofertelor depuse în cadrul procedurii anunțate pe site-ul Sistemului Electronic de Achiziții Publice”, se arată într-un răspuns oferit de conducerea Companiei Naționale de Investiții (CNI), la solicitarea Monitorul de Cluj. CNI se află în subordinea MDRAP și se va ocupa de construirea bazei sportive și de agrement.

Termenul estimat de finalizare: un an

Deocamdată nu se cunoaște cât va costa realizarea bazei sportive de pe locul fostului agrement. Termenul estimat pentru finalizarea investiției este de un an. “Valorea acestuia, data de demarare a lucrărilor, precum și durata de realizare a acestuia vor putea fi cunoscute cu exactitate după finalizarea procedurii de achiziție publică și încheierea contractului. Potrivit documentului de avizare, durata estimată de realizare a investiției este de 12 luni”, se mai arată în răspunsul conducerii CNI.


În cel mai bun caz, dacă nu vor exista contestații după desemnarea câștigătorului licitației, construirea bazei sportive va începe anul acesta.

Ce dotări va avea baza de agrement

Disciplinele sportive, activităţile, construcţiile şi amenajările propuse pentru baza de agrement din Gheorgheni sunt: fotbal, baschet, volei, tenis de câmp, tenis de masă, popice, skatepark, pista de alergare gen atletism, aparate fitness, escaladări plus bouldering, patinoar, sectoare picnic, alei şi spaţii verzi, iluminat public şi specific, construcţii uşoare pentru sport, spaţii auxiliare: birouri administrative, vestiare, grupuri sanitare, depozite şi pază, spaţii de alimentaţie publică şi spaţii comerciale, parcaje pentru autoturisme, accese rutiere şi pietonale.


Datele tehnice ale construcţiei

Suprafaţa construită la sol: 2.055 mp

Circulaţii total (carosabile, parcaje, alei şi platforme betonate): 13.485,50 mp


Sport şi agrement - total: (terenuri sportive, piste alergare + ciclism + role, fitness, locuri de joacă): 13.383,50 mp

Suprafaţă verzi total (gazon, pădure): 64.735,50 mp


Suprafaţă teren (total): 93.659,50 mp

Ultimele Stiri
abonare newsletter