Actualitate

Mariana Raţiu, adevăratul şef al CJ Cluj. Uioreanu nu ieşea din vorba ei!

La primul termen de judecată în dosarul în care fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, este acuzat de luare de mită, singurul care a vorbit în faţa judecătorilor a fost Gabriel Davidescu, director dezvoltare în cadrul Uti Grup, care a susţinut că nu a dat mită fostului preşedinte al CJ. De asemenea, el a făcut nişte declaraţii surprinzătoare în ceea ce o priveşte pe Mariana Raţiu.

Davidescu a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru săvârşirea a două infracţiuni concurente de dare de mită.

„La data de 9 aprilie 2014, inculpaţii Gabriel Radu Davidescu, director dezvoltare în cadrul SC Uti Grup SA, a convenit cu inculpaţii Horea Dorin Uioreanu şi Ioan Petran (consilier judeţean în cadrul CJ Cluj) remiterea sumei de 20.000 de euro, câte 10.000 euro pentru fiecare, pentru ca aceştia să iniţieze şi să voteze favorabil un proiect de hotărâre de CJ prin care să se aprobe înfiinţarea şi tarifarea parcării pe termen în lung în cadrul Aeroportului Internaţional Avram Iancu din Cluj-Napoca. Din suma promisă, la data de 17 aprilie 2014, inculpatul Gabriel Radu Davidescu a remis celor doi suma de 10.000 euro, câte 5.000 euro pentru fiecare”, se arată în comunicatul DNA.


Potrivit adevărul.ro, Davidescu a fost întrebat de avocatul lui Uioreanu, Tiberiu Ban, dacă acesta i-a pretins vreodată bani pentru realizarea parcării din incinta Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca. „Nu mi-a pretins niciodată bani şi niciun nu aş fi avut de ce să-i dau”, a spus Davidescu. De asemenea, Tiberiu Ban l-a întrebat pe Davidescu dacă Uioreanu a intervenit în şedinta Consiliului Judeţean Cluj pentru a susţine proiectul legat de parcare. „Uioreanu nu a intervenit la acea şedinţă”, a spus Davidescu. Acesta a fost întrebat dacă Ioan Petran i-a condiţionat sprijinirea proiectului de plata unei sume de bani, aşa cum au afirmat procurorii. „Niciodată nu mi-a condiţionat”, a spus Davidescu.

Întrebat de judecător despre un termen de restituire a banilor? ”Nu am stabilit un termen, iar legat de cealaltă sumă el a insistat să aduc și restul. Nu am făcut nicio promisiune. După desele insistențe, am considerat că e suficient si in cele din urmă l-am refuzat. Cei 10.000 sunt banii mei personali. Cred că îi aveam din salarii și bonusuri.  Nu aveam niciun interes pentru a da mită lui  Uioreanu sau Petran, cu atât mai mult cu cât Petran nici nu avea atribuţii direct privind aprobarea unei hotărâri de CJ. Nu am semnat contract de împrumut în considerarea relației de amiciție cu domnul Petran”, a răspuns Gabriel Davidescu.


De asemenea, Davidescu a dezvăluit că prețurile la parcarea pe care UTI o administrează la Aeroport nu au scăzut așa cum se ceruse de conducerea Consiliului Județean din cauza directorului de investiții Mariana Rațiu.

”Pe domnul Petran îl cunosc de foarte multă vreme, având o relaţie de amiciție. Pe domnul Uioreanu l-am cunoscut în primăvara lui 2013, la invitaţia la Consiliul Județean a domnului Petran. Ne-a solicitat urgentarea sensului giratoriu”, a spus directorul de dezvoltare UTI la Tribunalul Cluj, potrivit clujust.ro.


Acesta a precizat că Uioreanu și Petran i-au solicitat reducerea tarifelor la parcarea de la Aeroport. ”Ca urmare a unor articole de presă și a unor solicitări din partea unor persoane care accesau Aeroportul, Petran si Uioreanu ne solicitau să reducem tarifele. Să fie 5-10 minute gratuit și o parcare de lungă durată cu tarife reduse. UTI a trimis in noiembrie 2013 solicitarea privind organizarea parcării long term. Tarifele pe care UTI le propunea erau mai mici decât cele practicate în mod curent”, a precizat Gabriel Davidescu.

Potrivit acestuia, cel care a inițiat solicitarea din partea Consiliului Județean a fost Ștefan Iliescu, iar persoana care a respins acea solicitare este Mariana Ratiu, director de investiții la CJ.


”Solicitarea avea avize de la comisii, fiind retrasă de pe ordinea de zi a Consiliului Județean la solicitarea expresă a doamnei Rațiu, în 26 noiembrie 2013”, a spus Davidescu, potrivit clujust.ro.

Apoi Davidescu a cunoscut-o pe Rațiu la inaugurarea unei stații de epurare, la care a lucrat UTI. ”La ianugurarea stației de epurare la Univers T, am fost solicitat de Raţiu si Uioreanu să-mi explice de ce nu poate fi aprobată solicitarea. Nu cunoșteam detalii tehnice, așa că am ascultat. A fost singura dată cand am vazut-o pe doamna Rațiu. Apoi, în diverse ocazii Petran încerca să-mi spună că nu s-a rezolvat problema. De fiecare dată i-am spus că stă în puterea lor să aprobe, UTI neavând un interes special”, a spus directorul.


Acesta a precizat că în lipsa solicitării lui Petran, Uti nu ar fi făcut demersuri pntru parcarea long term în acele condiții, iar Uioreanu i-ar fi zis să facă cum zice Rațiu.

Ultimele Stiri
abonare newsletter