Actualitate

Conductor de tren, cercetat pentru falsificarea a 92 de bilete

Un bărbat, în calitate de conductor de tren, este cercetat pentru înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi fals intelectual. Acesta a falsificat 92 de bilete de călătorie, însuşindu-şi circa 17.000 lei.

sursa foto: b1.ro sursa foto: b1.ro

Bărbatul a falsificat în decursul a patru luni mai multe înscrisuri oficiale. Acesta a modificat 92 de bilete de călătorie nenominale, eliberate în tren către diverse persoane fizice, prin contrafacerea scrierii. Au fost şterse datele scrise iniţial şi completate distanţe mai scurte, respectiv sume mai mici decât cele încasate în realitate, iar conductorul de tren şi-a însuşit diferenţa de bani.

Ulterior, înscrisurile modificate au fost predate casieriei societăţii angajatoare, inducând astfel în eroare partea vătămată cu privire la cuantumul sumelor încasate.


„Prejudiciul, creat prin obţinerea de către conductorul de tren a unui folos material injust, a fost estimat la 17.000 de lei. Bărbatul, de 48 de ani, din judeţul Bistriţa-Năsăud, este cercetat de către poliţişti, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi fals intelectual”, au declarat reprezentanţii IPJ Cluj.

Ultimele Stiri
abonare newsletter