Actualitate

Statuia lui Donath poate fi admirată Parcul Etnografic din Cluj

Statuia ciobanului Donath, una dintre cele mai vechi statui din Cluj-Napoca, poate fi admirată din această toamnă în Parcului Etnografic după ce din primăvară a intrat într-un amplu proces de restaurare.

Statuia ciobanului Donath poate fi admirată Parcul Etnografic din Cluj. Sursă foto: muzeul-etnografic.ro

La începutul lunii martie a acestui an Primăria Cluj-Napoca a lansat un anunţ pentru realizarea lucrărilor de conservare şi reamplasare a statuii ciobanului Donath. Valoarea lucrărilor a fost estimată la 38.700 lei iar restaurarea ei s-a finalizat la începutul acestei toamne.

Legenda spune că ciobanul Donath (Donat) ar fi prins de veste că turcii, care asediau Clujul, vor să atace orașul dinspre Tăietura Turcului și a fugit să dea de veste în oraș, după care a murit.


Istoricii spun că ar fi vorba de Sf. Donathus, care a trăit în secolul al IV-lea, în vremea împăratului Constantin cel Mare. El era prieten cu un membru al familiei imperiale romane, respectiv cu nepotul lui Constantin, Iulian. Sfântul Donathus a fost martirizat în vremea lui Iulian. Biserica Sfântului Donathus a fost invadata de păgâni, care i-au luat potirul, l-au aruncat pe jos şi l-au spart. Donath a reușit să refacă paharul şi să pună înapoi vinul care s-a vărsat pe jos. De atunci, sfântul a rămas protectorul viticultorilor.

abonare newsletter