Actualitate

Un bătrân de 80 de ani a făcut praf trei maşini

Trei autoturisme au fost avariate după ce un şofer de 80 de ani a produs un accident pe bulevardul Muncii.

Accident pe bulevardul Muncii Accident pe bulevardul Muncii

Ieri, în jurul orei 11.00, bătrân de 80 ani, în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Muncii, nu s-a asigurat suficient la efectuarea unei manevre de întoarcere şi a intrat în coliziune cu o autoutilitară care circula în aceeaşi direcţie de deplasare. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Cluj, în urma impactului, autoturismul condus de şoferul de 80 de ani a fost proiectat pe sensul opus şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism care circula înspre strada Fabricii. După ce s-a lovit de autoturismul din sens opus, maşina bătrânului a fost proiectată în gardul unui imobil din zonă.

În urma accidentului, o persoană a fost rănită grav, fiind transportată la UPU Cluj-Napoca pentru acordarea de îngrijiri medicale. În plus, cele trei maşini implicate în accident au fost avariate, valoarea pagubelor fiind de aproximativ 20.000 lei.

abonare newsletter