Actualitate

Brădișteanu l-ar fi operat pe cord deschis pe Năstase doar pentru a-l scăpa de pușcărie

Trimiterea în judecată a doctorului Șerban Brădișteanu ar putea reprezenta o nouă etapă din startegia procurorilor anticorupție care instrumentează dosarul „Conspirația Năstase”, afirmă ziarul Național în ediția sa de internet, pe e-national.ro.

În controversata cercetare a mai multor medici cu nume grele din sistemul sanitar românesc, apare un personaj cheie, numit cu respect de către toți ceilalți apropiați ai lui Adrian Năstase, după cum reiese din stenogramele interceptărilor, drept „Profesorul” sau „Doctorul”. Este vorba despre Șerban Brădișteanu.

Rechizitoriul procurorilor DNA prin care Șerban Brădișteanu a fost trimis în judecată se bazează pe declarațiile polițiștilor care au avut sarcina de a pune în executare mandatul de executare a pedepsei nr. 196/20.06.2012 emis de către TMB, ca și a celorlalți agenți care l-au păzit pe fostul premier în Spitalul de Urgenta „Floreasca”. Numai că, la dosar, apar și stenogramele mai multor interceptări, prin care DNA încearcă să demonstreze instanței existența unei conspirații prin care s-ar fi încercat zădărnicirea aplicării respectivului mandat.


De altfel, într-una dintre convorbirile avute cu avocata Alice Draghici, Șerban Brădișteanu îi recunoaște acesteia că „pot să-i fac și by-pass! Lasă, că nu-mi moare, mă, pe masă, că nu sunt așa un dobitoc ca să-l omor !”. Prilej pentru procurori de a sublinia că medicul Brădișteanu ar fi fost în stare chiar să-l opereze „la mișto”, pe inimă, pe Adrian Năstase. Dar la ale cui indicații?

Într-o altă convorbire interceptată, Șerban Brădișteanu era sfătuit de un domn să fie „cu ochii acolo, cu porcu’ ăsta de… ăla cu barba de la voi și cu umflatu’ ăla bețiv, că sunt împotrivă”. Iar din câte se vaită pe alt telefon fostul ministru al Sănătății, Mircea Beuran, că „omul nostru” ar putea fi transferat, că „a apucat ăsta, Lascăr, să…”, se pare că „porcu’ cu barbă” este nimeni altul decât reputatul profesor Ioan Lascăr, care l-a evaluat și el pe Adrian Năstase.

abonare newsletter