Actualitate

Joe Morello a murit la vârsta de 82 de ani

<p><img class="caption" src="documente/stories/03_martie/15_ziua/joe-morello.jpg" border="0" alt="joe morello" title="Sursa foto: www.geardiary.com" style="float: right; margin: 2px 5px;" />Joe Morello, unul dintre cei mai renumiţi toboşari din istoria muzicii jazz, a decedat sâmbătă, în reşedinţa sa din New Jersey, la vârsta de 82 de ani.</p>

Joe Morello a făcut parte din celebrul Dave Brubeck Quartet.

Cel mai mare succes al acestui grup de jazz a fost compoziţia "Take Five", extrasă de pe albumul "Time Out", lansat în anul 1959. "Take Five" este o improvizaţie pentru pian, saxofon, contrabas şi tobe, în care Joe Morello face un solo remarcabil.


Albumul "Time Out" a fost primul material discografic de jazz care s-a vândut în peste un milion de copii.

Joe Morello a crescut în Springfield (statul Massachusetts), unde a învăţat să cânte la vioară. Talentul său muzical era deja evident şi, foarte repede, tânărul muzician a început să cânte alături de Boston Symphony Orchestra. A abandonat studiul viorii în adolescenţă pentru a se consacra tobelor.


După destrămarea grupului Dave Brubeck Quartet, în 1968, Joe Morello a trăit din cursurile de muzică pe care le dădea şi a devenit autor de manuale muzicale.

Ultimele Stiri
abonare newsletter