Actualitate
CCR: Legea bugetului este CONSTITUȚIONALĂ
CCR a respins sesizărle AUR și au declarat că legile bugetului României pentru 2026 sunt constituționale.
CCR: Bugetul României pentru 2026 este constituțional | Foto: MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO
Curtea Constituțională a României a respins, joi, sesizările AUR în legătură cu proiectul legii bugetului de stat pe anul 2026 și cel al asigurărilor sociale, stabilind că actele normative sunt constituționale, au precizat oficiali ai CCR, potrivit Agerpres.ro.
Alianţa pentru Unirea Românilor a contestat la Curtea Constituţională legile bugetului pentru anul 2026 și au solicitat „oprirea intrării în vigoare a unor acte normative profund viciate şi sancţionarea derapajelor unei guvernări care legiferează împotriva propriilor cetăţeni”.
AUR a depus două sesizări de neconstituţionalitate, vizând atât legea bugetului de stat, cât şi legea bugetului asigurărilor sociale de stat, adoptate în şedinţa comună a Parlamentului din 20 martie.
„Aceste legi au fost adoptate cu încălcarea flagrantă a principiilor statului de drept, printr-o procedură accelerată, care a blocat dezbaterea reală în Parlament şi a redus rolul Legislativului la o simplă formalitate de validare a deciziilor coaliţiei de guvernare”, se arăta într-un comunicat al AUR.
Printre principalele motive de neconstituţionalitate invocate se numără comprimarea extremă a procesului legislativ, bugetele fiind adoptate în doar câteva zile, fără o analiză serioasă a impactului asupra economiei şi asupra românilor. O lege cu impact direct asupra a milioane de cetăţeni nu poate fi adoptată în grabă, fără transparenţă şi fără consultare reală, în condiţiile în care această urgenţă a fost generată chiar de întârzierea Guvernului în prezentarea bugetului, susţineau reprezentanţii AUR.
De asemenea, AUR a denunţat fundamentarea nerealistă a bugetului, construit pe estimări optimiste şi pe premise care nu reflectă situaţia economică reală.
„Această fundamentare riscă să genereze dezechilibre majore în execuţia bugetară şi să afecteze direct populaţia şi economia. Un punct central al sesizării îl reprezintă încălcarea drepturilor sociale, în special prin refuzul de a indexa pensiile conform legii, o decizie care afectează milioane de pensionari şi încalcă principiile constituţionale privind protecţia socială şi predictibilitatea legislativă”, preciza sursa citată.
Totodată, AUR a atras atragea atenţia că Guvernul Bolojan a recurs la derogări repetate de la legislaţia fiscal-bugetară, subminând stabilitatea cadrului legal şi creând un precedent periculos în administrarea finanţelor publice.
AUR semnala şi ignorarea avizelor instituţiilor consultative, inclusiv ale Consiliului Economic şi Social, precum şi lipsa unei consultări reale cu partenerii sociali.
„Aceste practici golesc de conţinut procesul democratic şi transformă adoptarea bugetului într-un act unilateral al puterii executive'', se mai arăta în sesizările AUR.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI:
