Actualitate

Cea de-a șaptea ediție „Clujul cu flori” aduce reguli noi de concurs (P)

„Clujul cu flori”, mișcare inițiată de Asociația pentru Înfrumusețarea Clujului și care va avea loc în perioada 15 iunie – 15 septembrie 2023, își diversifică anul acesta categoriile de concurs din dorința de a mobiliza și mai mult locuitorii județului în transformarea cu adevărat a orașului într-un spațiu mai plăcut vederii prin decorarea ferestrelor, balcoanelor și grădinilor cu flori.

 

„Am început acest proiect în urmă cu șapte ani crezând cu tărie că peisajul urban se poate schimba în bine dacă există o implicare activă atât a cetățenilor, cât și a companiilor și instituțiilor publice. S-a dovedit că este nevoie de timp pentru asta, dar suntem pe drumul cel bun. Odată cu noile categorii de concurs, sperăm să existe un interes și mai mare al clujenilor în amenajarea propriilor curți, balcoane și grădini, astfel încât ca orașul să se transforme cu adevărat într-o capitală a florilor și a bunului gust”, a spus Lilla Szabó, vicepreședinta Asociației pentru Înfrumusețarea Clujului.


           Astfel, la ediția din acest an se pot înscrie în concurs atât persoane fizice care își decorează cu flori spațiile private, cât și instituții publice sau companiile care amenajează floral fațadele birourilor, curțile interioare sau spațiile publice. Totodată, a fost creată o categorie nouă de concurs care se adresează persoanele care fotografiază proiectele florale din spațiul public. Premiile care se vor acorda anul acesta vor recompensa fie categorie în parte. De asemenea, ca în fiecare an, vor exista și premii speciale oferite de Asociația pentru Înfrumusețarea Clujului și Asociația Clujul Comoară. 

            Premiile pentru persoane fizice vor răsplăti: 


  • Cea mai frumoasă fațadă de casă/apartament
  • Cel mai frumos balcon/terasă
  • Cea mai frumoasă curte/grădină
  • Cel mai frumos spațiu verde din fața blocului
  • Cea mai frumoasă grădină urbană de plante aromatice
  • Cel mai frumos proiect floral din județul Cluj

            Premiile pentru instituții publice/companii vor recompensa:

  • Cea mai frumoasă fațadă de instituție/companie
  • Cea mai frumoasă amenajere de curte/spațiu exterior al instituției/companiei
  • Cel mai frumos spațiu public amenajat de o instituție/companie

            Fotografii vor fi premiați pentru: 


  • Cea mai frumoasă fotografie de proiect floral din domeniul public din Cluj-Napoca 

          Pentru ca juriul să aibă o perspectivă cât mai complexă asupra proiectelor florale, persoanele sau instituțiile/companiile care participă la ediția din acest an a concursului „Clujul cu flori” trebuie să țină cont de următoarele reguli:

  • Pentru fiecare proiect floral se vor înscrie în concurs un număr de minimum 4 fotografii și maximum 6, realizate în anul 2023.
  • Cel puțin patru dintre fotografiile înscrise în concurs trebuie să conțină imagini de ansamblu ale amenajării (grădină, balcon, fațadă etc), luate din diferite unghiuri de perspectivă. Celelalte două fotografii pot reprezenta detalii ale amenajărilor (plante deosebite, compoziții speciale etc.)
  • Fotografiile trebuie să fie de dimensiuni medii spre mari, de tip portret sau peisaj. 
  • Toate proiectele înscrise, inclusiv cele ale fotografilor, trebuie să conțină adresa la care se află proiectul floral, astfel încât juriul să poată verifica autenticitatea cadrelor. 

            Toți cei care doresc să participe la concurs sunt invitați să-și înscrie proiectele pe site-ul www.orasulfrumos.ro sau să trimită imagini cu amenajărilor lor peisagistice în mesaj privat pe paginile de Facebook (română, maghiară) ale proiectului: www.facebook.com/clujulcuflori  și www.facebook.com/viragos.kolozsvar.


            Jurizarea proiectelor se va face până în 1 octombrie, iar juriul va ține cont în special de amenajarea întregului spațiu, de compoziția, amplasarea, cromatica şi formele în care au fost aranjate florile, diversitatea florilor folosite și maniera în care acestea se armonizează cu mediul în care au fost amplasate.

           Inițiativa ’’Clujul cu flori’’ aparține Asociației pentru Înfrumusețarea Clujului, o asociație a cărei rădăcini se întind mult în trecutul Orașului Comoară (anii 1880-1890) și de numele căreia se leagă proiecte importante, precum gestionarea spațiului verde din jurul grupului statuar Matia Corvin din Piața Unirii, dezvoltarea Parcului Central sau amenajarea Cetățuii. Înființată în 2017, Asociația pentru Înfrumusețarea Clujului readuce la viață scopurile vechii organizații și își propune să contribuie la crearea unui spațiu vital sănătos, plăcut, de bun-gust și estetic cu ajutorul și cu participarea activă a cetățenilor urbei. Fondatorii Asociației doresc ca Clujul să fie nu numai un oraș modern în sensul de azi al cuvântului și plin de posibilități, ci și unul care corespunde standardelor occidentale în ceea ce privește esteticul și frumosul.


            Proiectul „Clujul cu flori’’ este finanțat de Primăria și Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca. 

CITEȘTE ȘI:

Ultima zi în care poți să vezi Piața de flori altfel de pe strada Potaissa. Aici vei găsi cel mai iute ardei din lume!

Trandafir negru, arțar japonez sau plante aeriene. Care sunt cele mai ieșite din comun plante de la Piața de Flori Altfel? - FOTO

5 zile pline pe Strada Potaissa: flori, regenerare urbană, comunitate și o atmosferă feerică

Ultimele Stiri
abonare newsletter