Actualitate

„Pădurea Clujenilor” se închide pe un segment. Reparațiile la aleea de acces vor dura 6 săptămâni

Parcul Tineretului cunoscut ca și „Pădurea Clujenilor” se închide pe un segment, anunță Primăria Cluj-Napoca. Lucrările de remediere au fost dispuse de către comisia de recepție și vor dura 6 săptămâni.

Parcul Tineretului cunoscut ca și „Pădurea Clujenilor” se închide pe un segment, anunță Primăria Cluj-Napoca/ Foto: Patricia Cigan - Clujul Civic/Facebook Parcul Tineretului cunoscut ca și „Pădurea Clujenilor” se închide pe un segment, anunță Primăria Cluj-Napoca/ Foto: Patricia Cigan - Clujul Civic/Facebook

 

 


Parcul Tineretului - Pădurea Clujenilor va fi închis pe un segment.

 


Potrivit reprezentanților Primăriei Cluj-Napoca, începând de luni, 30 ianuarie 2023, se va restricționa accesul în Parcul Tineretului – Pădurea Clujenilor, dinspre strada Voroneț, în vederea efectuării unor lucrări de remediere și consolidare a unui tronson al aleii. Lucrările de remediere au fost dispuse de către comisia de recepție și vor dura 6 săptămâni. Pe parcursul lucrărilor, zona afectată va fi închisă publicului. Accesul în parc se va face dinspre Bulevardul Muncii.

Istoria Pădurii Clujenilor

Proiectul ratat, Pădurea Clujenilor a fost reconvertit în Parcul Tineretului. Timp de șase ani, an de an au fost plantați câte 10.000 de puieți pe bulevardul Muncii, dar rezultatele dorite nu au apărut. Copacii s-au uscat și zona s-a degradat. Din 2014, terenul este în paragină. Abia în 2019, conducerea Primăriei s-a gândit că zona ar trebui reparată.


„Zona din partea industrială de nord a orașului (Dealul Sf. Gheorghe) a suferit în ultimii ani de o degradare a vegetației datorită pășunatului abuziv necontrolat. Obiectivul proiectului urmărește extinderea suprafețelor spațiilor verzi prin împădurirea versantului de la nord de Bulevardul Muncii pe o suprafață de aproximativ 21,3 hectare în scopul stopării degradării acestuia și amenajarea unei zone verzi, de loisir și agrement. Conform amplasamentului, accesul la acesta se realizează din două străzi. Unul dintre accese se poate face din Bulevardul Muncii, iar al doilea acces se poate face de pe strada Voroneț”, se arată în proiectul de hotărâre.

În luna mai 2022, primarul Emil Boc spunea că lucrările la Pădurea Clujenilor au fost finalizate, urmând recepția lucrărilor. În vara anului 2022 mai mulți clujeni au semnalat că terenul din Parcul Tineretului - Pădurea Clujenilor o ia la vale, iar gazonul s-a uscat.


Cine e în spatele Nord Conforest

Nord Conforest SA este o societate cu sediul în Gilău controlată de Dorin și Ioan Așchilean. Societatea are drept obiect al activității „lucrări de construcții a drumurilor și autostrăzilor”. Nord Conforest a construit noua bază sportivă din Gheorgheni, contractul ridicându-se la 4,6 milioane de euro, firma a mai câştigat contractul pentru modernizarea şi extinderea Parcului Industrial Tetarom I la o valoare de 9,3 milioane de euro sau pentru construirea Parcului Industrial Tetarom IV, unde Consiliul Judeţean a pierdut finanţarea europeană. De asemenea, Nord Conforest s-a ocupat și de închiderea rampei de gunoi de la Pata Rât.

CITEȘTE ȘI:

„Pădurea Clujenilor” uscată de nepăsare, costă mai mult. Câți bani plătește în plus Primăria

Dan Tarcea despre „Pădurea Clujenilor”. „Nu e parc, vorbim de o doză de sălbăticie. Nu am plătit constructorul, banii sunt blocați”

Parcul „Pădurea Clujenilor”, finalizat toamna aceasta. Va fi cel mai mare parc al Clujului. FOTO

abonare newsletter