Actualitate

Atac al urșilor în comuna Chiuiești din Cluj! Au intrat în curtea oamenilor și au omorât patru oi

Urșii au apărut în comuna Chiuiești din județul Cluj și au intrat în curtea unor oameni, unde au omorât patru oi.

Atac al urșilor în comuna Chiuiești din Cluj / Foto: pixabay.com Atac al urșilor în comuna Chiuiești din Cluj / Foto: pixabay.com

 

 


Urșii și-au făcut apariția în satul Strâmbu din comuna clujeană Chiuiești și au intrat într-o gospodărie, scrie dejeanul.ro.

 


Pentru a intra în curtea oamenilor, animalele sălbatice au rupt un gard și s-au îndreptat spre zona în care familia respectivă își ținea oile.

 


Citiți știrile monitorulcj.ro și pe Google News
 

 

Atunci urșii au dat adevăratul atac: au omorât patru oi, iar pe una au mâncat-o complet, scrie sursa citată. 


Marți dimineața reprezentanții Primăriei Chiuiești s-au prezentat la fața locului unde au constatat și evaluat pagubele. Cazul a fost raportat la Prefectura Cluj, iar o comisie se va deplasa în localitatea Strâmbu pentru a stabili cum va fi despăgubit proprietarul:

„Nu există niciun fel de sesizari cu privire la vreun atac al urșilor la Chiuiesti. Am verificat inclusiv pe 112 și la nivel de Jandarmerie. Am verificat la Primărie și am primit confirmare din partea domnului primar despre atac, dar este singular și nu putem vorbi despre atacuri repetate. A mai fost o situatie în urmă cu mai bine de 1 an din spusele domnui primar. Un echipaj al Jandarmeriei pleacă la Chiuiesti pentru verificarea situației, iar dimineața domnul primar întrunește CLSU pe această temă.


Am recomandat urmarea procedurii unice la nivelul județului Cluj în situația atacurilor animalelor salbatice, pe care am elaborat-o împreună cu toate instituțiiile cu atribuții în domeniu și care vine atât în sprijinul autorității locale, cât și a persoanelor păgubite”, a declarat prefectul județului Cluj, Irina Munteanu.

CITEȘTE ȘI:

Urșii au apărut în mai multe zone din Harghita. Apar tot mai mult în apropierea zonelor locuite

Apariția ursului în Baciu NU e neașteptată. Ecolog: „Prezența lor va fi mai comună. Trebuie să abordăm ursul ca specie protejată”

Aveți grijă! Urs văzut în pădurea din Baciu: „Nu uitați că e animal sălbatic. Se pot întâmpla necazuri mari” FOTO

Ultimele Stiri
abonare newsletter