„Șepcile roșii" l-au atacat dur pe centralul Cătălin Popa. Arbitrul piteștean a influențat decisiv soarta partidei dintre Săgeata și „U" Cluj, după ce a dictat eronat un penalty pentru gazde, fază din care a rezultat unicul gol al meciului. Reluările TV arată că Veselovsky nu îl faultează pe atacantul gazdelor, Guerra.
Laura Kovesi, procurorul-şef al Departamentului Național Anticorupție (DNA) afirmă că instituția pe care o conduce nu face cercetări în funcţie de culoarea politică a celor anchetaţi.
CNADNR va semna contractele pentru loturile 3 şi 4 ale autostrăzii Sebeş-Turda, după ce Curtea de Apel a respins contestaţiile, şi aşteaptă hotărârea instanţei pentru celelalte două tronsoane.
Peste 50 de localnici protestează, marţi, în faţa perimetrului deţinut de Chevron la Pungeşti, în paralel desfăşurându-se "Ziua porţilor deschise", organizată de companie exclusiv pentru jurnalişti, cărora li s-a permis accesul în zona în care va fi amplasată sonda de explorare a gazelor de şist.
Fenomenul care îngrozește America, „knockout game”, în care oameni obișnuiți sunt atacați fără milă de tineri teribiliști, a făcut primele victime în România. Un sportiv cu o carieră promițătoare a lovit, la întâmplare, mai multe persoane fără apărare.