Crimă șocanta azi noapte în satul Lacu din comuna Geaca. Un bărbat în vârstă de 54 de ani și-a ucis soția în vârstă de 50 de ani. Cel care a anunțat oribila faptă a fost chiar criminalul, care și-a sunat fratele și i-a spus ce a făcut.
Comisia Europeană a publicat ieri prognozele sale privind România. Chiar dacă guvernarea PSD-ALDE anunță constantat îndeplinirea țintelor propuse, CE a revizuit în scădere proiecțiile sale.
Legea vaccinării este blocată de aproximativ un an la Comisia de Sănătate a Camerei Deputaţilor. Parlamentarii PSD şi ALDE, care au majoritatea în acest for, nu pun proiectul pe ordinea de zi pentru ca acesta să intre la vot. Legea vaccinării bate astfel pasul pe loc.
Un bărbat din Florești care se prezintă „directorul masoneriei” sau „Lucifer” a fost dat dispărut de familie. Cine are informații să contacteze poliția.
Boom-ul economic al României scade, pe măsură ce ritmul de creștere al consumului privat încetinește, iar contribuția negativă a exporturilor nete la creșterea se agravează în continuare, potrivit unui rapot publicat joi, care prezintă estimările Comisiei Europene pentru România.
Discuţii aprinse joi dimineaţa, în direct la un post de radio, între un ascultător şi viceprimarul Dan Tarcea pe subiectul demolării garajelor. Un clujean susţine că a rămas fără contractul pe garaj, după ce ar fi întârziat mai multe luni cu plata acestuia. În replică, Dan Tarcea spune că decizia municipalităţii este perfect normală, clujenii având şi obligaţii, nu doar drepturi.
Vecinii maghiari trag tare pentru a termina, înainte de finalul anului, un nou tronson de autostradă lângă graniţa cu România. Se lucrează intens pe aproape 20 de kilometri de şosea rapidă, iar până în 2020 autostrada va ajunge la granița cu România.