Clujenii sunt invitați la cea mai specială ediție Swimathon Cluj, eveniment care se organizează anul acesta pentru prima dată iarna, lansându-le clujenilor provocarea să stabilească un record comunitar deosebit.
Fost ministru pentru Dialog Social în Guvernul Ponta şi fost deputat de Cluj, Aurelia Cristea a fost aleasă vicepreşedinte al noii formaţiuni PRO România.
Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC), în parteneriat cu Asociația Pacienților Cronici din România, organizează a V-a ediție a campaniei „Nu am făcut destul”, care are ca scop testarea gratuită pentru depistarea cancerului la sân în rândul femeilor din mediul rural.
Decizia BNR de a menține dobânda-cheie la 2,50% pe an, nivel stabil din luna mai, care s-a bazat pe faptul că rata anuală a inflaţiei va decelera spre 3,5%, dar și operațiunea de tip repo de luni, când băncile s-au împrumutat cu 12,3 miliarde lei, s-au reflectat în scăderea indicilor ROBOR.
Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, spune despre Catedrala Mântuirii Neamului că, în contextul Centenarului Marii Uniri, noua construcţie "preamăreşte Ortodoxia", iar "acum se va fi împlinit sorocul sacrificiilor noastre".
Mai sunt doar șapte etape din Liga 1 de fotbal masculin până la finalul anului iar CFR Cluj conduce campionatul. Pe poziția secundă se află rivala FCSB, la doar două puncte depărtare, iar pe locurile 3 și respectiv 4 se află, la egalitate de puncte, formațiile Universitatea Craiova și FC Viitorul, cu 25 de puncte.
Din 2015 în 2017, numărul de autovehicule a crescut cu 15%, în timp ce populația din Cluj-Napoca a crescut cu 0,5%, iar aproximativ 38.000 de persoane fac naveta zilnic spre serviciu, fie a intra în oraș, fie a ieși. Sunt datele studiului “Pact pentru Mobilitate”, făcut de un ONG, care încearcă să afle cauzele din spatele aglomerației actuale din traficul clujean.