Aflat în vizită în Transilvania la invitația lui Kelemen Hunor, premierul ungar s-a întâlnit, miercuri, cu studenții de la universitatea clujeană Sapientia, apoi a luat masa alături de o delegație a reprezentanților UDMR în administrațiile locale.
Sindicatul Independent al Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj va picheta Prefectura Cluj în zilele de 9 și 10 mai, între orele 12:30 și 13:30.
InfoTrafic, radioul care se aude în stațiile de autobuz din Cluj-Napoca, anunță finalizarea etapei de dezvoltare a proiectului „S.A.F.E. - Semnale Alarmă Fenomene Extreme”, realizat pentru cetățenii municipiului Cluj-Napoca.
O trupă de teatru formată din elevi de la mai multe școli din Cluj-Napoca a participat la un festival de teatru de talie mondială, unde au reușit să facă performanță. Au primit cel mai important premiu al festivalului.
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a participat luni seara la o dezbatere despre şpaga pe care o dau pacienţii în spitalele de stat, iar printre concluziile personale enunţate s-a aflat şi aceea că românii ar fi un popor de infractor.
Alte 10 autobuze vor intra în circulaţie în această lună şi vor fi folosite doar de elevii care învață la școlile din centrul orașului. În prezent, autobuzele preiau elevii care locuiesc în Mănăştur, Zorilor, Mărăşti şi Gheorgheni, dar această situaţie se va schimba.
Numărul elevilor și studenților scade de la an la an. Populatia școlară s-a redus cu 64.000 de elevi între 2015 și 2017, în timp ce numărul cadrelor didactice a crescut cu 400 între 2016 şi 2017. Asta după ce cu un an înainte statistica înregistra o reducere de 1.600 de profesori.