Biroul Electoral Central anunţă că prezenţa la vot, duminică, la ora 16.00, în cadrul alegerilor europarlamentare, este de 31,29%. Comparativ, la alegerile europarlamentare din anul 2014, prezenţa la vot, la ora 16.00 a fost de 18,41%
Biroul Electoral Central anunţă că duminică, până la ora 15.00, au votat 27,68% dintre alegători pentru alegerile europarlamentare şi 22,83% pentru referendumul pe justiţie iniţiat de Klaus Iohannis.
Un clujean ce locuiește de mai bine de doi ani în Țara Galilor a anunțat pe o rețea de socializare că oferă transport gratuit românilor care doresc să ajungă la secția de votare din Cardiff.
Trei clujeni au pornit, vineri, pe jos, din Cluj-Napoca spre Şumuleu Ciuc, judeţul Harghita, unde în 1 iunie vor asista la slujba oficiată de Papa Francisc, ei urmând să străbată peste 300 de kilometri.
Galactoria este festivalul absolvenţilor Facultăţii de Teatru și Film din cadrul Universităţii „Babeș - Bolyai” din Cluj Napoca, în cadrul căruia își vor prezenta munca din anii de facultate.
Clujenii se plâng că lucrările pentru modernizarea pasajului denivelat „Nod N” înaintează prea încet. În replică, primarul Emil Boc spune că doar muritorii de rând văd că la pod nu se lucrează.
Deși a învins cu lejeritate, scor 2-0, pe terenul retrogradatei CS Balotești, „U” Cluj a terminat cu tristețe weekendul ce tocmai a trecut. Atât Academica Clinceni, cât și Chindia Târgoviște și-au asigurat matematic promovarea în prima ligă.