Politică

Un politician obscur din Câmpia Turzii, în centrul unei povești despre lobby și influență politică peste Ocean

Un politician obscur din Câmpia Turzii, care în timpul liber se ocupă de “păstorit” evangheliști, Avram Gal (ALDE), a ajuns în miezul conspirațiilor mondiale. Gal este președintele New Life International Evangelical Association, o organizaţie invizibilă, dar aparent influentă, și a fost numit, recent, consilier al ministrului Apărării.








Educație

Studenți de la zece universități din România în schimb de experiență la UBB

În perioada 19-25 august 2019, studenții UBB organizează tabăra studențească MINDSPARK. Aflată la prima ediție, această tabără de vară, organizată de Asociația StudPAC, din cadrul Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, aduce împreună 30 de studenți de la zece universități din România, într-un proiect de dezvoltare a unor modele de bune practici în mediul universitar.


Ultimele Stiri

abonare newsletter