Primăvara astronomică, pentru toată emisfera nordică, începe odată cu echinocţiul de primăvară, care are loc în 2019 pe data de 20 martie, iar în emisfera sudică a Pământului, fenomenul fiind invers, marchează începutul toamnei astronomice. În regiunile polare din emisfera nordică, începe lunga zi polară, iar în cea sudică începe noaptea polară, care vor dura, fiecare, câte 6 luni.
După „atenția” de 8 martie, când o învățătoare de la Colegiul Național “George Coșbuc” din Cluj-Napoca a primit 900 de lei din partea părinților, conducerea școlii le-a transmit părinților să “sădească în mintea copilului ideea de autoritate pe care școala și dascălul trebuie să o reprezinte”.
Una dintre cele mai frumoase străzi din Cluj-Napoca, strada Mihail Kogălniceanu, se transformă încet, dar sigur, în zonă pietonală, la șapte ani de când primarul Emil Boc discuta pentru prima dată despre pietonalizarea acestei artere. La fel și străzile Universității și Iuliu Maniu se transformă zone pentru pietoni, în detrimentul mașinilor.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că este aproape hotărât să organizeze un referendum pe data de 26 mai, când vor avea loc alegerile europarlamentare, şi alături de echipa de la Cotroceni lucrează foarte intens la acest lucru.