Organizația Beard Brothers au reușit să strângă banii pentru a achiziționa cea de-a doua ambulanță SMURD. Ultimii 7.000 de euro de care era nevoie au fost adunați în mai puțin de 24 de ore.
Premierul Viorica Dăncilă i-a cerut oficial, în ședința de Guvern, ministrului Educației, să amâne cu o săptămână începutul școlii pentru data de 16 septembrie.
Polițiștii au fost sesizați, marți, 30 iulie, în jurul orei 20:00, cu privire la faptul că o persoană, a cărei voce părea a fi de copil, a apelat numărul unic de urgenţă 112 şi a anunţat că a fost prinsă de mai mulţi infractori şi că se află într-o dubă.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, este de părere că este nevoie de mai multe taxiuri în oraș. În prezent, regula este patru taxiuri la 1.000 de locuritori. Recent, Primăria Cluj-Napoca a refuzat cererea taximetriștilor de a majora tarifele.
Substanţe anticanceroase pot fi extrase şi produse dintr-o floare asemănătoare cu margareta, a demonstrat o echipă de oameni de ştiinţă în urma unui studiu efectuat în Marea Britanie, citat miercuri de Press Association.