România va fi prezentă cu peste 600 de titluri la a XXVI-a ediţie a Târgului Internaţional de Carte de la Beijing (BIBF), care se va desfăşura de miercuri până duminică şi la care ţara noastră are statut de invitat de onoare.
Cât câștigă un antrenor de fitness depinde foarte mult de nivelul său de experiență, de sala la care lucrează și de impresia pe care o face clienților.
Organizaţia Judeţeană Cluj a Partidului Ecologist Român a trimis mai multe cereri primarului Emil Boc și conducerii Inspectoratului de Poliție Județean prin care a cerut instituirea unei taxe pentru mașinile neînmatriculate în Cluj și care circulă pe drumurile din oraș.
Devenit cunoscut din pricina multiplelor accidente grave, multe dintre ele soldate cu morți, Dealul Feleacului se „mândrește” de acum cu limitatoare de viteză.
La mijloc de august, mi-am luat rucsacul în spate pentru a merge pe urmele jazzmanilor, care se lasă timp de trei zile purtați de sunetele muzicii și ale naturii, la Smida Jazz Festival.
Un agent al Serviciului Rutier Maramureş a fost lovit în plin de un autoturism al cărui şofer nu a oprit la semnalul poliţistului. Acesta are ambele picioarele rupte şi un traumatism cranio-cerebral.
Cei mai buni protagoniști ai sezonului 2018-2019 din fotbalul românesc au fost premiați în cadrul Galei Asociaţiei Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori din România (AFAN), eveniment care a avut loc, marţi seara, la Salonul „Le Chateau” din Capitală.
Înfrângerea la limită de marți seară, 0-1 cu Slavia Praga, în manșa tur a play-off-ului Ligii Campionilor, i-a lăsat un gust amar lui Dan Petrescu, tehnicianul „feroviarilor”. După o serie de vești proaste, singura veste bună pentru „Bursuc” este că a stârnit atenția formațiilor engleze.