După ce Bogdan Lobonț & Co. au ratat promovarea în prima ligă – tocmai de Centenarul clubului –, noua conducere a Universității Cluj a luat măsuri drastice, iar echipa suferă o uriașă schimbare la față.
De luni, clujenii vor fi obligaţi să facă colectarea gunoiul pe patru fracţii. Măsura, care apare într-o ordonanţă de urgenţă a Guvernului, vine cu amenzi pentru cei care nu se conformează, dar şi cu noi tarife la salubritate.
Rezultatele finale obținute de elevi la Evaluarea Națională 2019 vin cu 459 de medii de 10; față de notele inițiale, contestațiile au adus medii maxime pentru încă 30 de elevi.
Opt persoane care igienizau râul Arieş, în zona barajului Mihoieşti, au fost salvate de pompierii militari din Cîmpeni, după ce barca în care se aflau s-a spart.
Premierul Viorica Dăncilă a declarat, sâmbătă, la congresul PSD, că se angajează ca în actuala guvernare să fie construită "o autostradă cap-coadă" şi nu va mai tolera niciun fel de întârziere în acest sens.