Toată țara știe că la Cluj-Napoca chiria pentru o lună de zile într-un apartament sau garsonieră trece de salariul minim pe economie, dar lăcomia unor proprietari depășește orice limită.
Tragedia de la Caracal a scos la iveală numeroase nereguli care există în ceea ce privește sistemul 112. Unele probleme sunt din cauza operatorilor, altele din cauza oamenilor care sună pentru diverse situații care nu sunt, de fapt, urgențe.
„Școala după școală” proiect implementat și susținut de Consiliul Local este dedicat prevenirii abandonului şcolar şi ameliorării performanţelor şcolare ale copiilor care provin din familii marginalizate şi excluse social sau expuse riscului marginalizării şi excluziunii sociale.
Moneda națională a avut o evoluție apreciativă față de cea europeană și americană, piața valutară punându-și speranțe în viitorul cabinet care se va forma după căderea celui PSD.