Structura anului școlar 2020-2021. Elevii vor începe orele pe 14 septembrie anul acesta și vor încheia pe data de 18 iunie 2021, potrivit unui document postat de Ministerul Educației.
În anul 2021, absolvenții de liceu ar putea să susțină probele scrise la Bacalaureat înaintea competențelor. Aceasta este una dintre cele trei variante propuse de Ministerul Educației.
Fostul ministru al Educației, Mircea Miclea, a discutat despre riscul cu care se va confrunta societatea românească în această toamnă din cauza supra-protecției din partea părinților.
Marcel Vela a avut o convorbire telefonică cu omologul ungar, Sandor Pinter, în contextul restricțiilor de circulație pentru cetățenii străini impuse de autoritățile ungare, începând cu 1 septembrie 2020