O femeie din Camerun, Africa, a fost depistată de polițiști cu ședere ilegală în Cluj, fapt pentru care va fi dată afară din țară cât de repede, dar vor fi aplicate și alte măsuri grave.
Deși bursele școlare oferite elevilor din Cluj au fost mărite, acestea nu oferă protecție socială suficientă pentru copiii din medii vulneraible. Referitor la bursele de performanță, în Cluj-Napoca acestea sunt mai mici de aproape 7 ori decât cele din Constanța.
Premierul Florin Cîţu beneficiază de susţinerea totală a Partidului Naţional Liberal, a declarat Ludovic Orban. Coaliția de guvernare se reunește azi de la ora 17.00, în prima ședință de la demiterea lui Vlad Voiculescu.
Senatorul PSD de Cluj, Vasile Dîncu, a declarat că dacă președintele Klaus Iohanis o să invite PSD la guvernare, social-democrații „nu vor intra pe ușa din dos”.
Un bărbat din Iași a fost prins de polițiștii din Florești în timp ce conducea beat și fără permis de conducere. Mașina în care acesta se afla ar aparține unui alt bărbat din Cluj-Napoca.
Directorul de marketing la UNTOLD, Eduard Chereji, a vorbit despre posibilele condiții în care festivalul ar putea să se desfășoare în această vară la Cluj-Napoca. Acesta nu consideră necesare măsurile de purtare a măștii și de distanțare socială, atâta timp cât participanții vor face dovada vaccinului ori testului COVID.
Un clujean a publicat fotografii cu noile puncte de colectare selectivă a gunoiului, supraterane. Acestea au ajuns să arate mizerabil, iar gunoiul să fie aruncat pe lângă ele.