La Mitingul pentru Familie organizat în Piața Avram Iancu din Cluj, protestatarii jignesc comunitatea LGBTQ și mustră administrația locală pentru autorizarea marșului Cluj Pride.
Membrii ai Asociației Comunitatea Identitară și ai Partidului Noua Dreaptă se pregătesc de protest în Piața Avram Iancu, în timp ce în biserică are loc o cununie.
Patru volume semnate de George Banu, dar și „Durerea. Dincolo de teatru”, de Octavian Saiu, și „Antologia pieselor prezentate în secțiunea spectacole-lectură”, la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu
Zeci de evenimente, din cele mai variate domenii ale artelor spectacolului vor aduce bucurie în sufletul spectatorilor Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, în cea de-a doua zi a manifestării.
Un clujean se află în stare critică la spital după ce a sărit în mare ca să își salveze fiul în vârstă de 12 ani. Curenții l-au tras în larg pe bărbat, iar el nu știa să înoate.
Profesorii nevaccinați care nu se testează regulat, la fiecare 72 de ore, nu vor mai putea predaa la școală dacă incidența cazurilor de COVID-19 va ajunge la 6 la mie.