Curtea Supremă a Statelor Unite, cu majoritate conservatoare, a luat vineri decizia istorică de a anula jurisprudenţa stabilită prin cazul emblematic Roe v. Wade din 1973, care garanta dreptul femeilor la avort şi legaliza la nivel naţional întreruperile de sarcină.
Aeroportul Internaţional Cluj sărbătoreşte pragul important de 1.000.000 de pasageri, alături de compania aeriană LOT Polish Airlines. Este al 11-lea an în care Aeroportul Internaţional Cluj organizează acest eveniment-simbol, devenit deja o tradiţie.
Agentul patogen care provoacă actuala epidemie de variola maimuţei a dezvoltat un număr surprinzător de mare de mutaţii, potrivit unui studiu realizat în Portugalia.
Germania riscă penuria de gaz şi va fi nevoită să facă „alegeri de societate foarte dificile” pentru familii şi firme dacă livrările din Rusia se reduc şi mai mult, a avertizat vineri ministrul economiei, Robert Habeck, informează AFP.
Un pui de jder, aflat în dificultate din cauza incendiului din pădurea de pe Valea Ilvei, comuna Lunca Bradului, a fost salvat, vineri, de echipele de intervenţie care au continuat să acţioneze în zonă pentru lichidarea focarelor ascunse şi preîntâmpinarea reaprinderii incendiului.
Astăzi a avut loc deschiderea Festivalului Internațional de Teatru, ediția 2022, și inaugurarea noului sediu de birouri de la Sibiu a NTT DATA Romania. Dubla ceremonie s-a desfășurat la noul sediu al NTT DATA din strada Șerbota și a beneficiat de prezența a numeroase personalități.