Numărul total al pensionarilor era, la finele lunii martie 2022, de 4.813.753 persoane, în scădere cu 30.319 persoane faţă de 31 decembrie 2022 şi cu 88.904 persoane comparativ cu perioada similară din 2021, anunță Ministerul Muncii și Solidarităţii Sociale.
Cinci persoane au fost depistate cu droguri de risc şi de mare risc la Tabăra de Vară „Tusvanyos”, de la Băile Tuşnad, în cadrul unor acţiuni derulate de specialiştii în combaterea criminalităţii organizate.
23 de clujeni au leșinat pe stradă în ultimele două zile din cauza temperaturilor caniculare, iar peste 600 de solicitări din tot județul au sosit la Serviciul de Ambulanță Cluj în ultimele 48 de ore.
Un procent de 65% dintre angajaţii români apelează la online pentru a identifica noi oportunităţi profesionale, conform celui mai recent sondaj realizat de o platformă de recrutare.
Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, nu știe că Austria nu este țară membră NATO. Austria a anunțat în luna mai 2022, pe fondul anunţului recent al candidaturilor Finlandei şi Suediei la NATO că nu are de gând să adere.
Jucătoarea de tenis Irina Begu s-a calificat în finala turneului WTA 250 de la Palermo, dotat cu premii totale de 203.024 euro, după ce a învins-o pe Sara Sorribes Tormo, a patra favorită, cu 3-6, 6-3, 6-4, într-un meci încheiat după miezul nopţii de sâmbătă spre duminică.
Județul Cluj s-a aflat vineri și sâmbătă sub mai multe atenționări de caniculă. După mai multe zile de temperaturi caniculare, meteorologii anunță ploi.