Portugalia, afectată de cel de-al treilea val de căldură de la începutul lunii iulie, a înregistrat mai multe incendii de vegetaţie luni, în contextul în care această ţară a fost plasată în stare de alertă până marţi din cauza riscurilor asociate focarelor apărute în păduri.
Mai multe cauciucuri depozitate pe un balcon de la un bloc din Mănăștur au luat foc luni. Locatarii s-au autoevacuat, iar o femeie a fost consultată de echipajul SMURD.
Cea de-a șasea ediție a Festivalului Stradal WonderPuck se află în plin proces de organizare. Va avea loc, ca de fiecare dată, în prima săptămână de școală, în centrul Clujului și la Castelul Bánffy de la Bonțida.
Sectorul de drum care leagă lacul Micești de Tureni va intra în lucrări de asfaltare, respectiv de întreținere. Lucrările pe acest sector de drum situat pe DJ 103Z vor dura trei luni.
Anul trecut, 70% dintre gospodăriile din Uniunea Europeană au beneficiat de internet de mare viteză. Conform statisticilor Eurostat, aproape 90% din gospodăriile din România au beneficiat de o acoperire în ceea ce priveşte internetul de mare viteză.
Contract de peste 52 de milioane de lei, neinteresant pentru constructori? O singură asociere de firme a depus ofertă în cadrul licitației pentru realizarea unei facilități de tip park and ride pe un teren din apropierea Aeroportului Cluj.
Meteorologii au emis o alertă de cod galben de vreme instabilă în aproape toată țara. Între județele afectate de ploi torențiale, vijelii și posibil grindină se află și Clujul.
Mai mulți șoferi care au fost blocați duminică, 21 august, pe Valea Oltului, au avut parte de un spectacol inedit. Mai mulți nuntași au încins o horă printre mașinile blocate.