Artă & Cultură

Peste 300 de artiști din țară și străinătate, în curând la WonderPuck 6

Cea de-a șasea ediție a Festivalului Stradal WonderPuck se află în plin proces de organizare. Va avea loc, ca de fiecare dată, în prima săptămână de școală, în centrul Clujului și la Castelul Bánffy de la Bonțida.

Peste 300 de artiști din țară și străinătate, în curând la WonderPuck6. FOTO: Teatrul Puck Peste 300 de artiști din țară și străinătate, în curând la WonderPuck6. FOTO: Teatrul Puck

 

 


Spectacole de teatru de păpuși, ateliere, păpuși gigant, concerte și multe altele vor anima Clujul la început de an școlar, mai exact între 9 și 11 septembrie 2022. Micii spectatori vor avea parte de aventuri pline de farmec participând la spectacole, ateliere, concerte, ateliere, iar păpușile gigant și creațiile tinerilor artiști clujeni vor transforma locațiile festivalului în tărâmuri fabuloase.


Vor avea loc peste 50 de evenimente în trei locații din centrul municipiului Cluj-Napoca, precum și în curtea Castelului Bánffy de la Bonțida. Din programul acestei ediții fac parte 26 de trupe și peste 300 de artiști naționali și internaționali, din opt țări. Intrarea la toate evenimentele din cadrul WonderPuck 2022 va fi liberă!


Proiect realizat de Teatrul de Păpuși „Puck”, Asociația ESUA, Clubul Lions, cu sprijinul Consiliului Județean Cluj, Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca și a Administrației Fondului Cultural Național. 

Despre Teatrul de Păpuşi „Puck"

Teatrul de Păpuşi „Puck” a fost înfiinţat în 1950 și se află în subordinea Consiliului Județean Cluj. Palmaresul instituției cuprinde peste 300 de premiere, atât la secţia română, cât şi la cea maghiară, precum și importante premii şi nominalizări. Repertoriul actual al Teatrului de Păpuşi „Puck" este alcătuit din aproximativ 25 de titluri de spectacole pentru copii. Începând cu anul 2002, instituţia clujeană este gazda Festivalului Internaţional „Puck", unul din evenimentele importante ale Clujului, iar din septembrie 2017 a inițiat Festivalul Stradal „WonderPuck”, un eveniment dedicat întregii familii.

CITEȘTE ȘI:

WonderPuck5 a adunat peste 10.000 de spectatori, la Cluj și la Bonțida

Ultimele Stiri
abonare newsletter